Carmen Dumitrescu Rusan
61 vizualizări 25 iun 2019

Tribunalul Mehedinţi a înregistrat solicitarea procurorului general de la Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Justiţie şi Casaţie de a da o ordonanţă preşedinţială în acest caz, iar marţi şi-a delinat marţi competenţa.

„Tribunalul Mehedinţi a declinat competenţa pentru ordonanţa preşedinţială în cazul Sorinei. Judecătorul a considerat că nu este de competenţa Tribunalului să dea această ordonanţă preşidenţială şi a declinat competenţa către Judecătoria din Drobeta Turnu Severin. Motivarea acestei decizii se va redacta în 48 de ore, după care se vor relua circuitul acestei ordonanţe la Judecătoria Drobeta Turnu Severin", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinţi, Adrian Ungureanu.

Procurorul general Bogdan Licu a transmis, luni, o ordonanţă Tribunalului Mehedinţi prin care a cerut interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetiţa de 8 ani şi una Curţii de Apel Craiova prin care cere revizuirea sentinţei de încuviinţare a adopţiei internaţionale a minorei.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Dimitrie Bogdan Licu a formulat astăzi, 24 iunie 2019, o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Prin acţiunea formulată s-a solicitat şi obligarea părinţilor adoptatori să asigure minorei, în România, un program de consiliere psihologică pentru o perioada de 3 luni”, informa Parchetul General, printr-un comunicat de presă.

Totodată, printr-o acţiune separată adresată Curţii de Apel Craiova a fost formulată, tot luni, o cerere de revizuire a deciziei civile nr. 4 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus încuviinţarea adopţiei internaţionale a minorei, solicitându-se „schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor ca nefondate, iar în temeiul art. 512 Cod procedură civilă a fost solicitată şi suspendarea executării acestei hotărâri”.

Marţi, părinţii adoptivi ai fetiţei de 8 ani din Baia de Aramă i-au cerut procurorului general Bogdan Licu strămutarea judecării ordonanţei preşedinţiale de la Mehedinţi departe de zona Craiova, de teamă că vor fi linşaţi şi pentru a evita un „scandal monstruos la Tribunalul Mehedinţi”.

Citește și: