Cosmin Pirv
460 vizualizări 18 iul 2019

„S-a respins cererea procurorului general. Nu este definitivă. Este cu apel în cinci zile de la comunicare, dar ea este executorie", au spus, pentru Mediafax, reprezentanţii Judecătoriei Slatina.

„Respinge ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi Săcărin Ramona Elena şi Săcărin Gabriel şi cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie”, se arată în decizia instanţei, care este executorie şi cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, acesta urmând a se depune la Judecătoria Slatina.

Avocatul familiei Săcărin, cea care a adoptat-o pe fată, a spus că decizia este corectă.

„Este o decizie legală şi corectă. Acum aşteaptă să ridice paşaportul şi să plece din ţară, să meargă la familie, în America. Fetiţa a făcut consiliere psihologică în toată această perioadă, a îndeplinit toate evaluările stabilite de către IML, analize, inclusiv consiliere psihologică, pe care o va continua şi în America timp de doi ani”, a declarat avocatul Liviu Belulescu.

Judecătoria Slatina este a cincea instanţă care a fost chemată să soluţioneze ordonanţa preşedinţială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Olt.

Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanţă preşedinţială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.

Procurorul general spunea că speră ca familia adoptivă nu va părăsi ţara cu fetiţa înainte de decizia de la Slatina, deşi există o procedură de adopţie finalizată.

„Fiind cercetat şi un magistrat, pe cale de consecinţă, toate aspectele investigate sunt de competenţa Secţiei. Atâta timp cât un magistrat este cercetat într-o cauză, competenţa aparţine acestei Secţii. Procedura de adopţie este finalizată, avem o sentinţă definitivă, iar prin respingerea cererii mele de revizuire a rămas definitivă. Fetiţa nu putea pleca cu această familie, până în acest moment, pentru că nu avea paşaport. În momentul în care va avea paşaport, fetiţa va putea pleca din ţară. Părerea mea este că părinţii adoptivi vor fi suficient de înţelepţi să nu plece din ţară cu fetiţa până în momentul în care nu se va soluţiona şi cererea de ordonanţă preşedinţială", a declarat Bogdan Licu. 

Procurorul general atacă decizia Judecătoriei Slatina care a hotărât că Sorina poate pleca din ţară 

Procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat, joi, pentru Mediafax, că va ataca decizia Judecătoriei Slatina, care a hotărât că Sorina, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, poate pleca din ţară, împreună cu părinţii adoptivi, o familie de români stabiliţi în SUA.

 

Citește și: