Roxana Preda
4621 vizualizări 28 apr 2016

„Această lege a ajuns iniţial la mine şi am retrimis-o în Parlament cu câteva observaţii. La momentul respectiv, după părerea mea, legea nu a fost foarte bine elaborată. Parlamentul a modificat legea corespunzător şi mi-a retrimis legea în forma nouă. Am apreciat că Parlamentul a ţinut cont de observaţiile mele şi consider că legea este în regulă şi am promulgat-o", a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Legea dării în plată este una dintre cele mai controversate ale ultimei perioade şi a ajuns chiar şi pe masa celui mai puternic bancher al Europei, preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi. BCE atrăgea atenţia ca darea în plată ar putea avea efecte negative asupra economiei.

Această lege se va aplica şi debitorilor care sunt în proces de executare silită, Prima casă va fi eliminată de sub incidenţa actului normativ şi totodată plafonul la care se aplică legea va fi majorat la 250.000 de euro,

BNR a afirmat de mai multe ori că Prima casă nu are ce căuta sub incidenţa legii şi a stabilit plafonul maxim iniţial de 150.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinaţia de locuinţă.

În 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, orice debitor al unei bănci care are un credit imobiliar şi are dificultăţi în rambursarea ratelor va putea să se prezinte la bancă pentru a ceda imobilul şi să scape de datorii.
 

Citește și: