39 vizualizări miercuri, 12:32

„La ce probleme sunt, probabil o să apelam la terţi. Adică vom face licitaţie şi va fi desemnată o firmă. Dar mai întâi trebuie făcută o expertiză, ca să ştim exact cât de grave sunt problemele. Oricum, este clar că nu se mai poate deschide până la sfârşitul lui septembrie”, a spus Şerbănescu.

CNAIR a executat la finele săptămânii trecute garanţia constructorului lotului 3 al autostrăzii, înainte de pronunţarea deciziei tribunalului prin care se suspenda executarea, spune Şerbănescu.

Porţiuni din autostradă s-au deteriorat în ultimele zile, în asfalt apărând fisuri.

Recent, ministrul Transporturilor Răzvan Cucu a anunţat că lotul 3 al autostrăzii Deva-Lugoj, în lungime de 21,1 kilometri, va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie.

La finele lunii august ministrul Cuc a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol, după identificarea a 60 de neconformităţi, printre care cedări de terasament sau fisuri longitudinale şi transversale. Compania de Autostrăzi a emis o factură de penalităţi pentru neremedierea unor conformităţi în timpii în care trebuiau să remedieze şi pentru întârzierile din contract, în valoare de 73 de milioane de lei, iar valoarea garanţiei de bună execuţie a contractului este de 58 de milioane de lei.

Citește și: