49 vizualizări 4 apr 2008
Lângă Ion Creangă, dar între Garabet Ibrăileanu şi fostul primar Vasile Pogor va fi înmormântat astăzi, 5 aprilie, în Cimitirul “Eternitatea” din Iaşi, maestrul Sabin Bălaşa. Joi seara, pictorul a fost depus în Biserica “Sfinţii 40 de Mucenici” din Copou. Ca o ironie, catafalcul este înconjurat de pereţii abia tencuiţi, ce îşi aşteaptă murala. Cu câteva ceasuri înainte de înhumare, Sabin Bălaşa va fi dus în Sala Paşilor Pierduţi, holul care uneşte două universităţi: “Al. I. Cuza” şi “Gh. Asachi”, locul unde – între 1968 şi 1976 – maestrul a pictat 21 de fresce, pe o suprafaţă de 276 mp. Deşi născut în Oltenia, Sabin Bălaşa a lăsat cu limbă de moarte să fie înhumat la Iaşi, oraşul de care era atât de legat sufleteşte. Într-una din cele trei parcele destinate personalităţilor municipalitatea i-a rezervat loc marelui pictor, în vecinătatea bisericii din cimitir.

Citește și: