Florin Jinga
8210 vizualizări 11 apr 2019

În ultima operaţiune de amploare, 90 de mafioţi din gruparea ’Ndragheta au fost arestaţi în şase ţări diferite, în timpul unor razii în care au fost implicaţi sute de poliţişti, relatează AFP.

Este bine cunoscut fapul că infama Cosa Nostra siciliană este prezentă în Australia, Canada şi Statele Unite, şi alte grupări mafiote s-au extins, ţările Uniunii Europene numărându-se în topul destinaţiilor lor.  

Cele trei grupări principale- Cosa Nostra, Camorra napolitană şi ’Ndragheta- sunt „printre cele mai periculoase din Europa” din cauza amplorii globale a operaţiunilor criminale, conform Europol. 

Expertul Cristiano Tomassi a menţionat cazuri de cartiere întregi din oraşe europene, care sunt sub controlul grupurilor de crimă organizată.

„De ce pare că nu se întâmplă nimic în aceste zone? Pentru că mafia controlează totul, dar nu este un control sănătos, este ca un cancer care se extinde. Şi acolo unde e cancer, nu mai este viaţă”, a declarat Tomassi.  

„Infracţiunile minore nu mai există, dar nici o economie sănătoasă. E adevărat că buruienile nu mai cresc, dar nu mai creşte nici iarba,” a subliniat expertul. 

Mari sume de bani sunt obţinute şi prin jocurile ilegale de noroc şi mafia şi-a mutat operaţiunile în Austria, Antilele Olandeze, Panama, România şi Spania, „unde legea este mai avantajoasă în ceea ce priveşte taxele“.  

Comisia Europeană a înfiinţat un nou grup operativ la sfârşitul anului trecut, al cărui principal scop este de a lupta împotriva grupurilor italiene de crimă organizată, precum şi a reţelelor criminale din Eurasia şi Albania.  

Experţii ştiu foarte bine că principalele probleme care ar ajuta la înţelegerea mafiei sunt: conceptele de familie, putere, respect şi teritoriu, care fac clanurile mafiote greu de infiltrat.

Foto: Captură

Citește și: