1739 vizualizări 2 oct 2018

Primăria Sectorului 4 va semna în această săptămână protocolul de colaborare cu SC Metrorex SA pentru prelungirea magistralei 2 de metrou, cu încă o staţie, până la Centura din zona de sud a Capitalei, potrivit viceprimarului Sectorului 4, Andrei Trocan.

Demersul a fost aprobat, săptămâna trecută de Consilul General al Municipiului Bucureşti şi va fi urmat de întocmirea unui studiu de fezabilitate şi, anul viitor, de realizarea investiţiei.

”După semnarea protocolului de colaborare se va putea începe lucrul la Studiul de Fezabilitate (SF) al lucrării. În prezent, pe porţiunea dintre Berceni, ultima staţie de pe Magistrala 2 şi locul viitoarei staţii din apropierea liniei de centură există o singură linie de suprafaţă, folosită pentru diverse transporturi. Anul viitor vrem să realizăm investiţia, dar aşteptăm de la Metrorex o estimare a costurilor, în baza SF. Eliberarea studiului poate dura chiar trei luni”, a transmis viceprimarul Sectorului 4, Andrei Trocan, prin intermediul unui comunicat de presă remis marţi MEDIAFAX.

"Această cale de rulare ar putea deservi transportului de persoane şi ar aduce beneficii locuitorilor Sectorului 4, precum şi cetăţenilor aflaţi în tranzit prin zona respectivă", prevede expunerea de motive care a stat la baza proiectului Hotărârii de Consiliu prin care Primăria Sectorului 4 a cerut acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pentru protocolul de colaborare cu Metrorex.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a precizat că, în aceste condiţii, costurile pot fi susţinute din bugetul local al Sectorului 4.

Conform statisticilor, Magistrala 2 de metrou reprezintă 25% din totalul liniilor Metrorex şi suportă zilnic 50% din fluxul de trafic al întregii reţele de transport subteran din Capitală.

 

Citește și: