25 vizualizări miercuri, 08:34

Cristian Borcea a mărturisit, marţi, în faţa instanţei care judecă eliberarea lui condiţionată, că a muncit tot timpul şi a participat la toate cursurile, programele şi activităţile la care s-a putut, chiar şi când era în carantină, şi îi roagă pe judecători să aprobe eliberarea sa.

„Am participat în cinci luni de la amânarea cauzei în fiecare zi la cursuri, programe, unele nu au fost creditate, dovadă că nu am mers după câştig, nu puteam la mai multe, am maxim una pe lună, şi la muncă şi activitate nu aveam cum. Am fost vizitat de cei 9 copii în penitenciar. Am ţinut legătura cu familia. Mi s-a spus că îndeplinesc condiţii, am achitat toate prejudiciile, plus peste două milioane de euro penalităţi”, a spus Cristian Borcea, fostul finanţator de la Dinamo Bucureşti.

Borcea i-a rugat pe judecători să aprobe eliberarea condiţionată, pentru că a muncit non stop. „Din carantină am muncit non stop, nu ştiu ce să mai fac să obţin eliberarea, vă rog mult să fiţi de acord cu eliberarea”, a mai spus Borcea.

Avocatul lui Cristian Borcea a spus, în faţa instanţei, că fostul acţionar de la Dinamo a depăşit cu doi ani fracţia pe care trebuia să o ispăşească, după ce a executat 9.700 de zile de închisoare şi a muncit pe toată durata efectuării pedepsei, chiar dacă era cunoscut ca fiind cardiac şi chiar operat pe cord deschis.

Potrivit avocatului, Cristian Borcea a dat dovadă de îndreptare, pentru că nu a fost niciodată sancţionat şi a fost recompensat lunar gradual cu suplimentarea convorbirilor telefonice şi online, a primit vizite mai multe şi permisii de părăsire a penitenciarului, clientul său respectând programul de revenire în penitenciar. De asemenea, Borcea a fost implicat în toate proiectele social-educative pentru revenirea în societate.

Mai mult, a spus avocatul lui Borcea în faţa instanţei, au fost plătite toate sumele de bani din prejudiciul dosarului şi cheltuielile judiciare la nici două săptămâni după încarcerare.

De cealaltă parte, procurorul a spus, în faţa instanţei că cererea de eliberare trebuie respinsă, fiind de părere că este o problemă în privinţa calculului liberelor compensatorii.„Comisia nu a verificat dacă acest cadru s-a făcut la întreaga perioadă a încarcerării sau s-a scăzut numărul zilelor când a stat în libertate. Sesizăm un dublu beneficiu, a avut zile libere ca recompensă, dar numărul zilelor compensatorii a fost stabilit fără să scadă zilele când el a fost în libertate. Este un interes deosebit din partea societăţii de a percepe în concret faptul că a intervenit reeducarea condamnatului, o dovadă este interesul mass media. Apreciem că condamnatul nu oferă garanţia dovezilor de îndreptare şi respect faţă de muncă şi normele sociale”, a spus acesta.

De asemenea, potrivit procurorului, în urma reîncarcerării lui Borcea, nu se îndeplinesc condiţii de eliberare, acesta fiind de părere că trebuiau evidenţiate aspecte noi care să ducă la concluzia că „stăruinţa în muncă şi reeducare, timpul petrecut în spatele gratiilor nu reprezintă perioada relevantă”.

După ce toţi cei implicaţi au fost ascultaţi, instanţa s-a retras şi a anunţat că decizia în privinţa fostului finanţator de la Dinamo Bucureşti va fi anunţată miercuri, 11 septembrie.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul Bucureşti a respins-o.

Citește și: