Alexandra Mortu
1759 vizualizări 3 dec 2019
Situaţia a devenit din ce în ce mai tensionată după ce luni avocaţii familiei Luizei Melencu i-au acuzat pe procurori că i-au permis lui Gheorghe Dincă să îi ameninţă, să le adreseze injurii şi să îi atace.

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, acuză faptul că Gheorghe Dincă i-a ameninţat familia în timpul audierilor de luni, în prezenţa procurorilor DIICOT şi a poliţiştilor. Avocatul lui Dincă spune că Pop a înţeles eronat, iar clientul său a reproşat că s-a spus în spaţiul public că şi-a violat fiica.
Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a declarat, pentru Mediafax, că el şi colega sa, au fost ameninţaţi de Gheorghe Dincă în timpul audierilor de luni, în prezenţa poliţiştilor şi procurorilor. Tonel Pop afirmă chiar că Dincă s-a ridicat ameninţător şi s-a dus către el, spunându-i: „Şobolan, te termin”.

„Dincă a început să ne ameninţe, să facă scandal, să ne sperie. Dincă a început să ne ameninţe, să facă scandal, că dacă avem copii, că îi violează, dacă avem fete, turuia, făcea, se uita urât, gesticula. Atunci am spus că îi rog să intervină pe poliţişti şi procurori, pentru că este ultraj, este ilegal să ni se adreseze, este ilegal să ne ameninţe. L-au lăsat să îşi facă numărul, când Dincă a început însă să facă foarte urât atunci au oprit camera de luat vederi, am cerut ajutorul poliţiştilor şi procurorilor să intervină, dar l-au lăsat şi atunci Dincă s-a ridicat de pe scaun şi s-a împins, a venit către noi, spunând „Şobolan, te termin”, şi atunci a venit un poliţist, s-a băgat în faţa lui ca să nu intre în noi”, a povestit Tonel Pop.

La rândul său, avocatul lui Gheorghe Dincă, a spus că, de fapt, Tonel Pop a înţeles greşit situaţia, în realitate clientul său spunându-i că îl va da în judecată pentru declaraţiile făcute în spaţiul public.

„Este o situaţie de fapt expusă complet eronat, nu este adevărat ceea ce a afirmat domnul avocat Tonel Pop. I-a spus doar că îl dă în judecată pentru că a afirmat că şi-a violat fiica. Asta a fost toată problema. El probabil nu a înţeles, că fiica, fiicele... Asta i-a reproşat domnul Dincă domnului Tonel Pop. Nici măcar nu a încercat să se ridice, cum să se ridice? Nu a fost nicio ameninţare, nu a avut o atitudine ameninţătoare. Nu s-a ridicat până nu s-a terminat audierea. Nu am auzit să îi fi spus nici că e şobolan. Chiar m-am mirat când am auzit”, a spus Claudiu Lasconschi, avocatul lui Gheorghe Dincă.

De asemenea, recent, un nou suspect în cazul dispariţiei celor două fete a fost reţinut, Ştefan Risipiţeanu. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis cererea procurorilor DIICOT şi au dispus arestarea preventivă a acestuia după ce a fost acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu în casa lui Gheorghe Dincă. ţ

Înainte de pronunţare, avocatul bărbatului, Valentin Vladu, a declarat că nu sunt probe suficiente împotriva clientului său şi, dacă se va dispune arestul preventiv, decizia va fi contestată.

 

 

Citește și: