Vasile Magradean
100 vizualizări miercuri, 10:29

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Maramureş, transmis miercuri, 15 ianuarie 2020, printre măsurile luate de autorităţi se numără şi sistarea de la comercializare a produselor societăţii.

„Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureş s-a întrunit în şedinţă, după confirmarea bolii, respectiv a virusului gripei aviare H5N8 de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti, la o societate comercială din localitatea Seini. S-a procedat de către DSVSA Maramureş la informarea medicilor veterinari, a societăţilor comerciale cu acelaşi profil din zonă, a populaţiei, dar şi a personalului medical din zonă despre boală, respectiv despre măsurile specifice care trebuie respectate. A fost stabilită zona de protecţie şi zona de supraveghere a păsărilor, cu monitorizarea de către specialişti. Este restricţionată mişcarea păsărilor din zona de protecţie, în conformitate cu legislaţia europeană. S-au sistat de la comercializare produsele societăţii. După eutanasiere şi curăţenia mecanică se va proceda la efectuarea dezinfecţiei şi dezinsecţiei, conform manualului operaţional”, se menţionează în documentul de presă.

Prefectul judeţului Maramureş, Nicolae-Silviu Ungur, a subliniat că s-a aprobat planul de măsuri pentru combaterea focarului de gripă aviară, situaţia fiind gestionată de către specialişti.

„S-au luat măsurile necesare de prevenţie pentru răspândirea bolii, respectiv măsurile de biosecuritate. Păsările bolnave vor fi eutanasiate, incinerate. S-a procedat la distrugerea furajelor şi a celorlalte materiale purtătoare de virus”, a spus Ungur.

Reprezentanţii DSVSA Maramureş au declarat corespondentului MEDIAFAX că începând de miercuri va începe procedura de incinerarea a mii de păsări de la ferma de la Seini.

„Ferma de găini ouătoare este una de mărime medie, situaţia este sub control, s-au luat toate măsurile pentru lichidarea focarului”, au spus reprezentanţii DSVSA Maramureş.

Autorităţile judeţene din Maramureş roagă populaţia să nu intre în panică şi să respecte măsurile de profilaxie recomandate de către medici, precizând că virusul H5N8 nu afectează sănătatea oamenilor.

 

Citește și: