Alexandra PELE
2407 vizualizări 11 ian 2015

În total, 17 persoane au murit în atacurile comise de trei jihadişti francezi săptămâna aceasta. Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, spunea joi că în urma incidentelor de la Paris, instituţiile statului vor avea o altă perspectivă asupra Legii "Big Brother" şi a Legii cartelelor pre-pay.  „Între dreptul la viaţă şi dreptul la secretul corespondenţei, bineînţeles alegem dreptul la viaţă, chiar cu diminuare sau cu îngrădirea, în limite legale bineînţeles şi cu respectarea procedurilor legale, a dreptului la corespondenţă şi comunicare” a declarat Tiberiu Niţu.

La o zi după aceste declaraţii, la Bucureşti era convocată o şedinţă de urgenţă pe agenda căreia se afla necesitatea asigurării instrumentarului normativ necesar structurilor din domeniul securităţii naţionale, în vederea prevenirii şi combaterii terorismului şi a criminalităţii de mare anvergură". Grupul Interministerial Strategic pentru prevenirea şi combaterea macrocriminalităţii şi Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă au stabilit că e necesar să se repună pe agenda Guvernului, a Parlamentului şi a societăţii civile legea Big Brother şi cea privind cartelele preplătite , arată Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă. "Aceste reglementări vizează retenţia datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, stabilirea cadrului juridic clar, bine definit, predictibil şi previzibil în domeniul utilizării cartelelor preplătite, dar şi necesitatea utilizării, în condiţii legale, a imaginilor obţinute din sistemele publice de monitorizare video", a precizat MAI.

Mai multe ONG-uri au semnalat faptul că autorităţile române ar folosi atentatul din Franţa pentru a restrânge anumite drepturi fundamentale şi ar pregăti "un pachet de măsuri de supraveghere generalizată care încalcă drepturile omului", fără o analiză profesionistă, aprofundată şi care să-i includă pe toţi actorii sociali interesaţi de subiect.

gândul vă propune o scurtă analiză a acestor legi şi a modului în care au fost ele interpretate atât în România cât şi la nivel european.

Legea securităţii cibernetice

Parlamentul a adoptat la finele anului Legea securităţii cibernetice a României care prevede, printre altele, ca toţi deţinătorii de infrastructuri cibernetice (operatorii de telefonie sau de internet, spre exemplu) să permită serviciilor secrete şi autorităţilor cu atribuţii în siguranţa naţională accesul la date despre utilizatorii acestor reţele.

Mai mult, accesul ar urma să fie asigurat pe baza unei "solicitări motivate" despre care legea nu dă detalii, fără a fi necesar un mandat emis de o instanţă, aşa cum prevede legea la ora actuală.

PNL a atacat legea la Curtea Constituţională.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că legea securităţii cibernetice este o măsură care poate preveni atacurile cibernetice şi teroriste la adresa României, însă că „trebuie avută mare grijă” la modul cum se face controlul serviciilor pentru ca „niciodată nimănui să nu-i treacă prin cap să ajungă la abuzuri”.

Legea cartelelor prepay, neconstituţională

Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay şi de reţele publice wi-fi a fost, de asemenea, declarată neconstituţională în toamna anului trecut.

Judecătorii CCR au semnalat faptul că dispoziţiile legii nu au un caracter precis şi previzibil, mai exact, că nu asigură împiedicarea unor eventuale abuzuri.

"Curtea a constatat că dispoziţiile legii criticate nu au un caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans, respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet nu reglementează garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date", au motivat reprezentanţii CCR.

Legea "Big Brother", declarată neconstituţională

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis în iulie 2014 că legea privind reţinerea datelor personale de către operatorii de telefonie şi furnizorii de internet (Legea 82/2012, transpunerea Directivei 24/2006, anulată ca urmare a unei decizii date de Curtea de Justiţie a UE în aprilie 2014) nu este constituţională.

Argumentele care au stat la baza declarării legii ca fiind neconstituţională au fost similare cu cele invocate de judecătorii europeni în momentul în care au decis că Directiva nu respectă drepturile garantate prin Carta Uniunii Europene.

Legea "Big Brother" îi obliga pe operatorii telecom să reţină timp de şase luni date despre comunicaţiile telefonice sau electronice ale abonaţilor, informaţii pe care erau obligaţi să le pună la dispoziţia organelor de cercetare penală, cu încuviinţarea unui judecător.

Datele reţinute nu priveau conţinutul comunicaţiilor, ci doar informaţii legate de identitatea celor care comunică, durata convorbirilor, locul de unde au fost făcute şi alte asemenea date tehnice.

Argumentele din spatele abrăgorii Directivei europene

Directiva 24/2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice a fost abrogată în aprilie 2014 după ce Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene a stabilit că aceasta nu respectă legislaţia europeană.

Curtea de Justiţie a UE a apreciat că aceasta reprezintă o imixtiune „amplă şi deosebit de îngrijorătoare” în drepturile fundamentale la protejarea vieţii private şi la confidenţialitatea datelor cu caracter personal.

Printre problemele identificate de Curte se numără posibilitatea stabilirii identităţii unei persoane cu care abonatul sau utilizatorul comunică şi mijloacele de comunicare, identificarea momentului şi locului comunicării, precum şi a frecvenţei ei între un utilizator sau abonat şi o altă persoană.

„Luate împreună, aceste date pot oferi informaţii foarte exacte despre viaţa personală a persoanelor ale căror date sunt stocate, cum ar fi obiceiurile de zi cu zi, locurile permanente sau temoporare de rezidenţă (...), activităţile desfăşurate, interacţiunile sociale şi mediile frecventate”, au motivat judecătorii europeni.

Impactul deciziei asupra legislaţiilor naţionale

Parlamentul european a întocmit un amplu raport cu privire la impactul pe care decizia Curţii îl are asupra legislaţiei naţionale, dar şi asupra legilor şi tratatelor europene deja în vigoare.

Ei au arătat că decizia face referire exclusivă la Directiva privind reţinerea datelor, prin urmare produce efecte asupra legilor naţionale în sensul în care statele membre UE pot să abroge orice legi adoptate ca urmare a transpunerii directivei.

Tot ca urmare a abrogării directivei europene, legile naţionale trebuie să respecte în prezent prevederile unui document mai vechi, respectiv Directiva de "e-confidenţialitate" din 2002 privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialităţii în sectorul comunicaţiilor publice.

Acest act normativ european le permite statelor membre să adopte măsuri de restrângere a unor drepturi în cazul în care "restrângerea lor constituie o măsură necesară, corespunzătoare şi proporţionată în cadrul unei societăţi democratice pentru a proteja securitatea naţională (de exemplu siguranţa statului), apărarea, siguranţa publică sau pentru prevenirea, investigarea, detectarea şi urmărirea penală a unor fapte penale sau a folosirii neautorizate a sistemelor de comunicaţii electronice".

În aceste scopuri, statele membre pot adopta măsuri legislative care să permită reţinerea de date, pe perioadă limitată, însă acestea trebuie să respecte principiile din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Aşadar, orice legislaţie în acest sens trebuie să respecte Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, mai exact Articolele 6 şi 7, dreptul la libertate şi la siguranţă, respectiv dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Pe de altă parte, Articolul 52(1) face referire la principiul proporţionalităţii atunci când vine vorba de restrângerea acestor drepturi.

"Orice restrângere a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege şi să respecte substanţa acestor drepturi şi libertăţi. Prin respectarea principiului proporţionalităţii, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare şi numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesităţii protejării drepturilor şi libertăţilor celorlalţi", se stipulează în Cartă.

Acest principiu al proporţionalităţii este cel care a influenţat decizia Curţii de Justiţie. Judecătorii au considerat că Directiva privind reţinerea datelor nu respectă acest principiu şi nu asigură "reguli clare şi precise" care să stabilească fără echivoc cazurile în care restrângerile sunt necesare.

Prin urmare, statele au fost nevoite să revizuiască legislaţia naţională pentru a vedea dacă aceasta corespunde interpretării date de CJ a UE pe considerentul că oricine poata ataca legislaţia naţională folosind decizia CJ ca jurisprudenţă, cu toate că în sine, decizia CJ nu produce efecte asupra legilor deja adoptate de statele membre. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul legislaţiei UE deja în vigoare.

Citește și: