Cristina Cazacu
941 vizualizări 2 mar 2017

Mărturii cutremurătoare despre şase ani petrecuţi la Gămăceşti are şi Mădălin Velcea. După mai bine de jumătate de an de când a fost eliberat din cătunul groazei, tânărul în vârstă de 24 de ani a vorbit presei despre viaţa trăită ca sclav şi viaţa sa de acum.

Mădălin Velcea s-a născut în judeţul Olt, într-o familie unde domnea sărăcia, astfel că el a ajuns într-un centru de copii, unde a stat până la vârsta majoratului, când s-a întors la părinţi. Sărăcia lucie şi dorinţa de a-şi schimba viaţa l-au împins să îşi caute un loc de muncă, indiferent că asta presupunea să stea din nou printre străini, departe de părinţi şi rude.

Mădălin a crezut tot ce i s-a promis atunci când a fost dus la o fermă, în Argeş: că va primi salariu, mâncare şi o cameră curată unde să doarmă. La scurt timp după ce a ajuns în satul Gămăceşti a realizat că oriunde în lume ar fi fost mai bine.

Timp de 6 ani, tânărul a trăit coşmarul vieţii sale. A fost pus la munci grele, lăsat fără mâncare, bătut şi batjocorit, însă cel mai greu spune că i-a fost să vadă cum au murit oameni nevinovaţi.

„Am fost într-un centru de plasament. Când am împlinit vârsta de 18 ani am ieşit de acolo. Au venit părinţii m-au luat la ei, la ţară. Am văzut că nu am ce face acolo, că e sărăcie... mie îmi plăcea să umblu, să muncesc, aşa că am mers să-mi caut de lucru. Am dat de ăia. Din Roşiori m-au luat. Păreau oameni normali, nu erau îmbărcaţi aiurea, nu vorbeau ţigăneşte. M-am dus cu ei să muncesc. Au zis că au ferme de vaci. Când am ajuns la Gămăceşti nu mi-am imaginat că o să fie rău. Pe parcurs am văzut ce viaţă e acolo. Am îndurat 6 ani, până am fost salvat", a povestit Mădălin.

Tânărul spune că aproape niciodată nu era strigat pe nume. Pentru stăpânii din Gămăceşti toţi cei de care se foloseau erau numiţi sclavi.

"<<Sclavule>>, aşa mă strigau. Mădălin îmi mai ziceau când eram prin sat, cu lemne, dacă se întâmpla să fie vreun român pe la poartă şi să audă ce vorbim. Altfel, prin sat pe la ei îmi ziceau doar slavule, sau cine ştie cum. Niciodată nu eram Mădălin", spune tânărul.

Pentru munca prestată, sclavii nu erau plătiţi, ci bătuţi. Mădălin povesteşte că el a avut parte de un tratament mai blând pentru că era foarte muncitor.

“Umilinţă, de asta am avut parte eu şi colegii mei. Acolo, oamenii munceau pe degeaba. Mâncare li se dădea o singură dată pe zi. Şi erau bătuţi. Pe mulţi îi băteau aiurea, fără motiv, ori îi puneau să se bată între ei, pentru amuzament. Îi ţineau legaţi cu lanţuri. Pe mine nu m-au ţinut, eu nu eram un om care să nu muncesc, care să stau. Dacă aş fi stat, vă daţi seama, mă chinuiau şi pe mine ca şi pe aceia legaţi în lanţuri. Pe mine m-au avut de muncă. Pentru asta eram bun. Bani nu mi-au dat cine ştie ce. Primeam câte 5 sau 10 lei, de o ţigară-două, dar bani pentru munca prerstată nu îmi dădeau niciodată".

În urmă cu câţiva ani, după ce a fost lovit, spune Mădălin, acesta a încercat să fugă.

"Ei m-au avertizat că dacă o să plec, o să fie rău. Am încercat să plec într-o seară. M-au prins, m-au adus acasă şi m-au bătut, iar de atunci n-am mai avut curajul să plec. Alţii au mai încercat să plece. Unii au reuşit, alţii nu. Mulţi dintre cei care au reuşit au fost prinşi şi aduşi înapoi. Au reuşit să stea departe o săptămână - două. După, nu vă imaginaţi prin ce au trecut. De cerut voie să plec, nu am îndrăznit. Dacă le ceream, nu îmi dădeau. Nu ne lăsau ei pe acolo prin sat, acasă nici atât".

Mădălin povesteşte că sclavii erau puşi să muncească atât în gospodăriile stăpânilor, prin sat, dar şi în folosul comunităţii în locul ţiganilor, pentru ca aceştia să-şi poată primi ajutoarele sociale. Amintirea care l-a marcat pentru totdeauna pe tânăr este moartea a doi bărbaţi.

"Un băiat pe care îl porecleau Neamţu a stat la ei 10 ani de zile şi le-a muncit. Era şofer şi mecanc. Pe timp de iarnă, săracul, se băga pe sub maşini să le repare. Răcea, dar nu îl băga nimeni în seamă, nu l-a dus nimeni la spital, nu s-a interesat nimeni de el. S-a îmbolnăvit, a făcut cancer la plămâni şi a murit. Şi au fost doi inşi care au murit muncind la Gămăceşti. Peste cel de-al doilea a căzut un lemn, în timp ce era la pădure", a mai spus Mădălin Velcea.

Tânărul care a fost ţinut cu forţa la Gămăceşti timp de şase ani se întreabă de ce autorităţile despre care este convins că ştiau de povestea sa nu au luat măsuri.

"În ziua descinderilor, eu eram la pădure. Cei care erau cu mine au reacţionat normal. Ne-am dat seama de ce au venit, să ne scoată de acolo. Eram bucuroşi. Ţiganii s-au simţit prost. Ştiau că dacă au venit poliţiştii o să îi lase fără toţi oamenii pe care îi aveau acolo. S-au sunat între ei, au vorbit şi nu ştiau ce să mai facă. Acum sunt arestaţi. E prea puţin pentru cât am suferit noi. Nedrept e şi faptul că cei de la Primărie ştiau. Mai ales primarul. Ştia că sunt oameni ca noi în satul acela. Când a făcut sesizări la poliţie, trebuia să facă ceva, nu să se stăm încă trei ani acolo. Trebuia să intre cu forţa din casă în casă. El a stat. A fost pe mână cu ei (...) Dacă aş fi faţă în faţă cu stăpânii aş fi curios cum reacţionează ei când m-ar vedea pe mine, să văd dacă mai au tupeul ăla să spună că sunt nevinovaţi. Atunci, le-aş spune că m-au chinuit rău de tot, că m-au bătut, că nu mi-au dat bani şi nici mi-au dat mâncare aşa cum mi-au promis", a mai spus tânărul.

După ani la rând în care nu a avut un pat unde să doarmă, Mădălin are o locuniţă unde să stea, are mâncare şi chiar şi un loc de muncă plătit. Toate astea, spune tânărul, îi dau speranţe să se gîndească la viitor, să îşi facă planuri că o să-şi cumpere o casă unde o să-şi întemeieze o familie.

"Acum îmi e mult mai bine. (...) Locuiesc în garsoniera asta, am un loc de muncă. Colegilor nu le este ruşine să vorbească sau să iasă în oraş cum mine. Mă înţeleg foarte bine cu ei. De acum încolo, o să îmi fac viaţa mea. Vreau să strâng nişte bani şi să-mi iau o casă,. Apoi, dacă îmi ajută Dumnezeu, să mă însor, să îmi fac viaţa mea, familia mea", a mai spus Mădălin.

Pe 13 iulie 2016, acţiunea de la Berevoeşti a destămat şase grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, grupuri care au făcut trafic de persoane. Numărul mare de autori şi de victime, dar şi faptul că toate infracţiunile se desfăşurau într-o zonă închisă, au generat o desfăşurare de forţe fără precedent. Descoperirile i-au uimit până şi pe anchetatori.

"Iniţial, victimele erau supuse unui chestionar de unde traficanţii aflau că nu au aparţinători, nu au rude şi astfel nimeni nu se poate preocupa de lipsa acestora de acasă. Astfel, stăpânilor le era mult mai uşor să poată să le exploateze şi să dispună de acestea pe o perioadă îndelungată. O parte dintre victime erau identificate, racolate şi de multe ori chiar răpite din gări, autogări, de pe lângă aşezăminte de cult şi duse la Berevoeşti. Acolo, erau obligate ca dimineaţa să cureţe materiile fecale din casă sau din jurul casei, să aibă grijă de animale, să spele rufe la râul Bratia. Când nu îndeplineau ce li se cerea, sclavii erau obligaţi să mănânce din castroane fără a folosi lingură sau furculiţă. Erau legaţi în lanţuri şi schingiuiţi. Minorii erau bătuţi, arşi cu ţigara, li se smulgea părul din cap cu patentul, una dintre victime având o triplă fractură de piramidă nazală. Atunci când exista posibilitatea, sclavii erau vânduţi între familii. Când au fost eliberaţi din acel cătun, au renăscut", a declarat unul dintre ofiţerii BCCO Argeş, care s-a ocupat de ancheta în acest caz.

După ce au fost eliberaţi, scalvii de la Gămăceşti au fost ajutaţi să-şi recapete identitatea, unii dintre ei nemaiavând documente. Alţii, au fost ajutaţi să fie luaţi în evidenţa unui medic de familie, unora le-au fost întocmite dosare pentru a fi încadraţi într-un grad de handicap, iar acum beneficiază de pensie.

"Am văzut multe la viaţa mea, dar de data acesta am fost şocat. Am văzut şi minori legaţi de mâini şi de picioare. Am văzut şi adulţi în lanţuri. Am crezut că în secolul XXI nu se mai pot întâmpla asemenea lucruri, dar, din păcate, m-am înşelat. Celor 14 adulţi preluaţi de Asociaţia Sfinţii Spiridon şi Irina li s-a oferit cazare, alimentaţie, îmbărăcăminte, dar şi consiliere psihosocială. Am încercat pe cât se poate să îi reinserăm social, să îi ducem fie în familiile lor, acolo unde s-a putut, fie să le facem documente, pentru că ei nu mai aveau nici buletine, nici certificate de naştere. Unora am reuşit să le facem pensie pentru boală, alocaţie de stat, iar pe cei mai mulţi i-am angajat", a declarat Decebal Floroaica, asistent social.

Citește și: