Loredana VOICULESCU
26150 vizualizări 31 oct 2015

"Am fost la ‪#‎colectiv‬. Am scăpat pentru că am stat chiar lângă uşă. Chiar şi aşa soţul şi fiul meu au putut ieşi abia după 5 minute, acum fiind în spital intoxicaţi cu fum. Cum s-a întâmplat? S-a aprins buretele fonoizolant de pe stâlpul din stânga scenei, cel de lângă uşă, de la focul de artificii. Artificiile nu au fost exagerate, păreau relativ inofensive. Problema a fost că buretele cu care erau tapetaţi stâlpii şi tavanul localului este foarte uşor inflamabil. Am văzut cum s-a întâmplat totul, stâlpul cu pricina fiind la 1 metru, chiar în faţa mea. Solistul trupei a avut timp doar să facă o scurtă glumă: " Asta nu era prevăzut în program". În secunda următoare şi-a dat seama că nu e de glumă şi a cerut un extinctor, dar era deja prea târziu. În 30 de secunde, fără exagerare, focul s-a întins pe întreg tavanul. Lumea s-a îmbulzit către intrare, s-a reacţionat relativ repede, dar ieşirea era prea îngustă şi oamenii s-au panicat. În spatele meu s-au călcat în picioare, căţărându-se unii peste alţii pentru a reuşi să iasă. După ce am ieşit afară, am auzit o bubuitură înfundată şi am simţit că mă loveşte o rafală de aer fierbinte în spate. Mi-a luat foc părul. Am pus mâna să îl sting şi m-am ars. Aerul era fierbinte, irespirabil, fumul gros şi negru, nu vedeam absolut nimic", se arată într-una dintre postările de pe Facebook a Deliei Ţugui..

 

"Nu ştiam încotro merg. Am întins mâna şi m-am agăţat de geaca cuiva care se afla în faţa mea şi m-a târât după el. Altfel nu aş mai fi putut merge. Eram paralizată din cauza fierbinţelii aerului irespirabil, am tras aer în piept şi am simţit că mă arde până în stomac. Repet, eram deja afară. Nu cred că a fost o explozie propriu-zisă. Din ceea ce am văzut ulterior la TV, s-ar fi prăbuşit tavanul şi asta ar fi putut provoca rafala de foc şi fum care m-a prins din urmă. Apoi am văzut lumină şi am simţit aer curat. M-am uitat înapoi şi am văzut o mare grămadă de oameni prăbuşiţi unii peste alţii în uşă. Cei care ieşiseră încercau să-i tragă, dar cei de jos erau prinşi sub greutatea celor de deasupra lor. Cineva striga întruna: "Luaţi-i mai întâi pe cei de deasupra!", dar panica era prea mare. Mulţi încercau să ajute, dar era haotic. Prietenii se căutau între ei pe dedesubtul mormanului de oameni prin pipăit, strigându-se pe nume, întrebând: "Tu eşti? Unde eşti, că nu te văd? Asta e mâna ta?" etc. Era de coşmar. Nu îmi venea să cred că aşa ceva e posibil. Mi-am dat seama imediat că cei din partea din spate a barului nu vor mai ieşi cu viaţă de acolo", se încheie postarea.

  Până sâmbătă dimineaţă, din cei 27 de morţi, 17 sunt neindentificaţi, iar din cei 146 de internaţi 5 sunt neidenticaţi, a anunţat Raed Arafat, care a precizat de la primirea apelulului la 112 şi până s-a ajuns la faţa locului a durat 11 minute. Guvernul a decretat trei zile de doliu naţional. Cu aproape o oră înainte de miezul nopţii clubul a fost cuprins de flăcări din cauza unui foc de artificii. Tavanul a luat foc şi pereţii antifonaţi cu burete.


 

Citește și: