43269 vizualizări 5 dec 2014

Max este singurul câine al Armatei antrenat să detecteze explozibili în tetrele de operaţiuni. A efectuat două misiuni în Afganistan în cadrul Batalionului 2 Infanterie “Călugăreni” şi a Batalionului 300 Infanterie “Sf. Andrei”. Născut în 2009, el a fost dresat şi antrenat de mic pentru misiuni de plutonierul major Roşioara Valentin. „Este un câine pentru detectarea materialelor explozive. Îşi sacrifică el viaţa şi salvează alte vieţi”, spunea în urmă cu doi ani plutonierul.

Max şi-ar fi continuat misiunile dacă nu era diagnosticat cu o boală extrem de gravă, dirofilarioză, cunoscută şi ca viermi la inimă. Este vorba de un parazit extrem de periculos care se transmite prin înţepătura de ţânţar, larvele pătrunzând prin sistemul digestiv şi localizându-se în final în artera pulmonară şi în inima câinelui. Dacă ar fi fost imunizat corespunzător, Max ar fi sănătos şi astăzi.

Acum însă tratamentul său este costisitor şi de lungă durată. 600 de lei pe lună, vreme de trei ani. Armata nu a vrut să audă însă de el, singura opţiune fiind un adăpost în care probabil şi-ar fi găsit sfârşitul fără glorie.

O iubitoare de animale însă, Sorina Hanea, l-a cerut Armatei, fiind decisă să lupte pentru viaţa sa. De câteva ori pe lună se duce cu el la medicul veterinar, încercand să-l salveze. Complicaţiile nu l-au ocolit pe Max, chiar de ziua naţională ajungând la medic unde i s-au scos mai mulţi litri de lichid abdominal, care nu îl lasau să respire şi apasau asupra organelor vitale.

Pentru a contribui la tratamentul lui Max se pot face donaţii în contul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Nu mai eşti singur”. Date de contact AICI şi AICI

Foto: Asociaţia Cuţu-Cuţu

 

Citește și: