MEDIAFAX
2644 vizualizări 12 dec 2014

Mediafax Group precizează, într-un comunicat, că îşi va promova cu vigoare în justiţie punctul de vedere diferit de cel al procurorilor şi inspectorilor antifraudă care încadrează drepturile de autor la evaziune fiscală.

„În fapt, procurorii şi inspectorii antifraudă califică activităţile de drept de autor independente ca dependente şi le încadrează la evaziune fiscală. Avem un punct de vedere diferit asupra faptelor şi îl vom promova cu vigoare în justiţie", se arată în comunicat.

Raportul inspectorilor antifraudă făcut la cererea procurorilor şi sechestrul asigurator au fost desfiinţate de instanţă în data de 25 noiembrie 2014. Procurorii au impus imediat un nou sechestru făcând imposibilă plata salariilor jurnaliştilor, se spune în comunicat.

„Acţiunea în forţă a procurorilor împotriva Mediafax Group a fost determinată de soluţia pronunţată de Judecătoria Sector 2 prin care au fost desfiinţate măsurile asiguratorii instituite de inspectorii antifraudă faţă de Mediafax Group în urmă cu aproximativ trei luni şi jumătate. Pretinsul prejudiciu estimat de inspectorii antifraudă s-a bazat pe recalificarea veniturilor din drepturi de autor în venituri din activităţi dependente, deşi legea interzice expres acest lucru”, precizează Mediafax Group.

Decizia pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 are autoritate de lucru judecat relativă şi în faţa procurorilor.

La două ore după deblocarea conturilor bancare de catre ANAF ca urmare a sentinţei pronunţate de Judecătoria Sector 2, procurorii au instituit din nou măsurile asiguratorii faţă de Mediafax Group, într-un dosar penal având ca obiect o presupusă evaziune fiscală rezultată din recalificarea veniturilor din drepturi de autor. Potrivit companiei, acţiunea procurorilor decredibilizează nejustificat Mediafax în faţa clienţilor şi a furnizorilor, creând premisele rapide pentru lichidarea forţată a  societăţii. „Şi aceasta se întâmplă într-o ţară a Uniunii Europene în 2014”, precizează comunicatul citat.

Comunicatul mai precizează că „persoanele din management anchetate, femei, au fost hărţuite fizic şi psihic, fiind ţinute peste 12 ore pe holurile Parchetului pentru o declaraţie formală, de 10 minute, înainte de a primi ordonanţe de reţinere”.

„În ultima săptămână, persoane din management s-au prezentat în faţa procurorilor şi au motivat decizia externalizării drepturilor de autor. Ele s-au declarat permanent la dispoziţia procurorilor. În urma percheziţiilor de joi dimineaţă, au fost duse la parchet, cu mandate de aducere cu însoţitor, deşi acestea se emit numai împotriva celor care se sustrag convocărilor Parchetului. Aici au fost ţinute peste 12 ore pe holuri, hărţuite psihic şi fizic, pentru o declaraţie formală, de 10 minute. Tratamentul umilitor a continuat în special pentru persoanele de gen feminin, care au fost ţinute în arest în condiţii improprii”, precizează Mediafax Group.

Surprinzător, în presă au apărut informaţii încă de la ora 17.00 privind reţinerea acestor persoane, cu nume, anticipând o decizie pe care procurorii au luat-o şapte ore mai târziu.

Mediafax Group va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii asupra acestor practici.

Persoanelor anchetate li s-a schimbat calitatea din suspecţi în inculpaţi în doar câteva ore fără administrarea vreunei probe decisive care să justifice agravarea calităţii iniţiale.

“Schimbarea la interval de ore a calităţii anchetaţilor din suspecţi în inculpaţi,  fără ca în răstimpul scurs să se fi administrat vreo probă decisivă care să justifice agravarea calităţii iniţiale este de natură să creeze suspiciunea că asistăm la soluţii prestabilite în afara dosarului”, se mai arată în comunicat.

Presupusul prejudiciu nu poate să fie stabilit decât de o expertiză financiar contabilă independentă, apreciază Mediafax Group, menţionând că avocaţilor nu li s-a permis accesul la dosar, deşi au depus o cerere încă din data de 4 decembrie 2014.

“Singura metodologie de stabilire a cuantumului unui prejudiciu este expertiza financiar contabilă făcută de un expert imparţial. Constatăm că procurorii mai întâi arestează, anunţând prejudicii nefondate şi impun sechestre în condiţiile în care celor anchetaţi şi apăratorilor lor nu li se permite să consulte dosarul, încălcându-se dispoziţiile codului de procedură penală care prevăd imperativ acest drept”, consideră Mediafax Group.

Utilizarea drepturilor de autor este larg răspândită în industria media.

De la declanşarea crizei economice în România, Mediafax Group, una dintre puţinele instituţii media independente faţă de politic, a fost obligată, ca şi alte organizaţii similare, să îşi reducă drastic numărul de angajaţi, compensaţiile, doar pentru a se menţine în operare şi a-şi îndeplini misiunea de informare obiectivă şi de promovare a libertăţii de opinie.

Mediafax Group menţionează că pentru a-şi proteja activitatea a fost obligată să aleagă calea insolvenţei temporare.

"În această perioadă vom continua să tratăm relaţiile cu furnizorii în spiritul bunei credinţe pentru a ne lichida debitele acumulate în ultimele luni din cauza sechestrului impus de inspectorii antifraudă şi mai apoi de procurori", asigură Mediafax Group.
Mediafax Group mai anunţă că nu va face comentarii jurnalistice în acest caz, dar că absenţa acestora nu trebuie interpretată ca o recunoaştere a acuzelor procurorilor.

"Acest lucru nu trebuie interpretat drept o recunoaştere a acuzelor procurorilor, asupra cărora pot decide doar instanţele de judecată. Activitatea jurnaliştilor din Mediafax Group va continua, condusă de aceleaşi principii deontologice", se mai arată în finalul comunicatului.

Ce susţine Parchetul ÎCCJ

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, vineri, începerea acţiunii penale împotriva SC Mediafax Group şi a patru persoane aflate în stare de reţinere.

Conform Parchetului ICCJ, SC Mediafax Group  este acuzată de spălare de bani. Cele patru persoane sunt: Daniela Cozac, acuzată de complicitate la evaziune fiscală, Roxana Dorina Grigoruţă, acuzată de evaziune fiscală şi spălare de bani, Sorin Nicolae Dinu şi Gheorghe Dragoş Chiş, ambii acuzaţi de complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

Roxana Dorina Grigoruţă, Sorin Nicolae Dinu şi Gheorghe Dragoş Chiş sunt prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Procurorii susţin că, în contextul unei eşalonări la plată pe o perioadă de 24 de luni a obligaţiilor fiscale exigibile, în sumă totală de 3.949.358 lei, acordată în 23 aprilie 2013, SC Mediafax Grup, reprezentanţi ai acesteia, precum şi persoane din cadrul unor cabinete de avocatură implicate în avizarea legalităţii actelor acestei societăţi, "au creat şi aplicat, în mod continuat, o schemă de sustragere de la plata taxelor şi impozitelor, implicând constituirea unor societăţi fantomă pe numele unor persoane lipsite de posibilităţi materiale, profitând tocmai de situaţia acestora, societăţi ce au fost antrenate în circuitul comercial astfel alcătuit".

Conform Parchetului ICCJ, societatea era astfel protejată, "responsabilitatea plăţii taxelor şi impozitelor fiind transferată în sarcina celorlalte societăţi, împotriva cărora se declanşau măsurile de poprire a conturilor pentru neplata taxelor şi executare silită a acestora, proceduri inutile deoarece nu deţineau în patrimoniu bunuri sau alte active ce puteau fi executate".

Comunicatul Parchetului ICCJ notează că nu reprezentanţii de drept, ci Roxana Dorina Grigoruţă, Sorin Nicolae Dinu şi Dana Cozac, persoane cu funcţii de conducere în SC Mediafax Group SA, dispuneau plăţile către colaboratorii societăţilor respective, aceştia fiind deja angajaţi cu contract individual de muncă la SC Mediafax Group SA sau alte societăţi din grup.

"Practica semnării contractelor de cesiune drepturi de autor, între persoanele angajate ale Mediafax Group SA şi societăţile controlate de persoanele cercetate, se perpetua de la o luna la alta prin semnarea de acte adiţionale la aceste contracte (în cadrul cărora se modifica doar suma remuneraţiei), angajaţii fiind puşi în faţa faptului împlinit ori de cate ori erau chemaţi la departamentul resurse umane al Mediafax, unde le erau prezentate spre semnare respectivele înscrisuri, cei mai mulţi dintre angajaţi semnându-le  fără a le mai citi, activitatea fiind o pură formalitate", susţin procurorii, care adaugă că prejudiciul total produs bugetului general consolidat al statului în acest caz este în cuantum de 16.809.964 lei.

UPDATE. Trei persoane, arestate preventiv în dosarul Mediafax Group

Trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul Mediafax Group.

Măsura luată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanţa supremă.

Cele trei persoane vizate de măsura arestării preventive sunt Roxana Dorina Grigoruţă, Sorin Nicolae Dinu şi Gheorghe Dragoş Chiş.

Citește și: