Daniela Timofti
407 vizualizări 21 iul 2018

La 32 de licee din Capitală, ultima medie de admitere în învăţământul liceal de stat a fost sub 5. De asemenea, la 17 licee din Capitală s-a intrat chiar şi cu medii între 2 şi 3, cea mai mică fiind pe lista Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" - 2,03, înregistrată la profilul Tehnic.

La 21 de licee au fost admişi elevi cu media între 3 şi 4, iar la 16 licee din Capitală ultima medie de admitere a fost între 4 şi 5.

Potrivit raportului Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, cea mai mică medie de admitere de la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" a fost de 9,77, şi s-a înregistrat la profilul Real, specializarea Matematică-Informatică. Această notă se află în topul ultimelor medii de admitere la liceele din Capitală.

De asemenea, următorul liceu cu medii mari este Colegiul Naţional "Sfântul Sava", unde s-a înregistrat 9,76 ca fiind ultima notă de admitere, tot la specializarea Matematică-Informatică.

A două etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în prima etapă, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc pe 7 septembrie.

Citește și: