Vasile Magradean
10765 vizualizări 21 iul 2018

UPDATE Cei doi protestatari care au scris pe un deal din judeţul Cluj un mesaj obscen anti-PSD au avut, duminică, ”o discuţie civilizată” la Postul de Poliţie Apahida. Sorin Bobiş, unul dintre cei doi protestatari a explicat poliţiştilor că textul nu a fost o trivialitate adresată cuiva, ci e doar un mesaj-protest preluat de la românii veniţi din străinătate.

”A fost discuţie cât se poate de civilizată, iar şeful Postului de Poliţie Apahida a dorit să ne cunoască şi să afle de ce am scris ceea ce am scris,” a povestit Bobiş. ”Ne-a întrebat dacă vrem să scriem o declaraţie, am refuzat, nu s-a lăsat discuţia cu urmări. Nu s-a pus problema să fim amendaţi. Erau deranjaţi doar pentru cuvântul obscen folosit şi le-am explicat că nu a fost o trivialitate adresată cuiva, ci a fost vorba despre un mesaj-protest pe care l-am preluat de la românii veniţi din străinătate, nimic altceva. Mesajul va rămâne pe deal atât timp cât nu vom lucra terenul, care este o mirişte, dar când vom începe să îl lucrăm, peste săptămână sau două, atunci va dispărea.” 

Protestul s-a extins în judeţul Cluj. Sâmbătă, Sorin Botiş a fost chemat în satul Sâmboleni, unde a ajutat mişte fermieri să scrie un mesaj pe miriştea de pe terenul lor.

Sorin Bobiş este organizatorul unui marş al protestatarilor clujeni la Bucureşti şi iniţiatorul protestului non-stop cu corturi în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. El a susţinut încă de la început mesajul anti-PSD pus pe deal a fost preluat de la românii din străinătate.

”Am prezentat cel mai mare banner din lume, care se întinde pe circa două hectare, pe un deal la circa 40 de kilometri de Cluj-Napoca, la jumătatea distanţei faţă de Reghin, între Zorenii de Vale şi Cămăraşu,” explică Bobiş. Este scris pe o proprietate particulară, o mirişte, aparţinând prietenului meu Alexandre Lacaille, cu care l-am realizat împreună joi. O literă are 60 de metri. Le-am realizat cu un tractor şi un utilaj numit cultivator, care este ca o grapă. Noi am preluat mesajul românilor care au venit din străinătate şi am încercat să îl facem la o scară mai mare. Se poate vedea din avion de către cei care aterizează la Cluj-Napoca sau la Târgu Mureş.”

”Am reuşit să facem un protest care s-a viralizat,” se bucură Bobiş.

”De câţiva ani, de când e PSD-ul la putere, cu guvernul ăsta al lui Dragnea & Co, (...) România nu mai evoluează deloc. Corupţia e tot mai mare,” se plânge Alexandre Lacaille, care arată ”arma crimei”.

Sorin Bobiş a fost citat să vină duminică la Poliţia din Apahida.

”Am fost citat împreună cu prietenul meu francez Alexandre Lacaille pentru duminică la Postul de Poliţie din Apahida pentru explicaţi privind mesajul scris,” spune Bobiş. ”Poliţiştii ne-au sugerat să ştergem mesajul. Vom vedea ce vom face.”

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Cluj, acţiunile poliţiştilor au avut un scop preventiv, „întrucât fapta ar putea fi încadrată în categoria contravenţiilor prevăzute de Legea 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”.

”Discuţia telefonică dintre poliţist şi aceştia a fost una principială, în scopul conştientizării faptului că acţiunea lor ar putea avea consecinţe juridice,” transmit reprezentanţii IPJ Cluj. ”Persoanele au fost invitate la sediul Poliţiei pentru clarificarea tuturor aspectelor legate de realizarea acestui mesaj şi difuzarea lui în spaţiul public.” 

Sorin Bobiş a organizat în 10 ianuarie Marşul Speranţei de la Cluj-Napoca spre Bucureşti, ca protest faţă de modificările la legile justiţiei, iar în 21 iunie, a iniţiat un protest non-stop în Piaţa Unirii din municipiu, unde au fost instalate 11 corturi. Protestatarii se află şi în prezent în piaţă, unde au anunţat că vor rămâne până la căderea Guvernului Dăncilă.

În ultimele zile, după ce Primăria Capitalei a refuzat să avizeze Mitingul Diasporei din Piaţa Victoriei de pe 10 august, pe reţelele de socializare s-a propagat un val de mesaje obscene la adresa PSD. 

 

Citește și: