Florin Jinga
102 vizualizări 16 apr 2019

„Nu prea ne vedeţi pe stradă, prin marketuri, prin muzee sau săli de spectacole şi de multe ori vă întrebaţi de ce avem nevoie de locuri de parcare şi alte facilităţi dacă oricum stăm în casă. Ştim că cei mai mulţi nu aveţi timp să realizaţi că ocupându-ne locurile de parcare, nu doar ne încălcaţi drepturile conferite de lege, ci ne şi îngreunaţi viaţa!”, spune Iuliana Negoiţă în scrisoarea de pe blogul său.

Femeia mărturiseşte că de fiecare dată când merge la cumpărături, vede că toate locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi erau ocupate de şoferi ce nu aveau dreptul să parcheze acolo.

Parcarea, un chin pentru persoanele cu dizabilităţi  

„În timp ce traversam parcarea, ne-am întâlnit şi cu Ghiţă, unul dintre membrii grupului DizAbil.eu – Vrancea ce, de asemenea, fusese nevoit să-şi lase maşina la mare distanţă de intrarea în supermaket. Aşa că două persoane cu dizabilităţi locomotorii se chinuiau să parcurgă poate peste 100 de metri până în faţa marketului, în timp ce locurile de parcare ce le erau destinate erau ocupate de persoane valide. Poate că azi multe alte persoane cu dizabilităţi au fost în aceeaşi situaţie în Focşani, în ţară… Şi nu doar azi”, susţine şoferiţa. 

„Trăim vremuri stresante. Întreaga viaţă a devenit o cursă contracronometru. La serviciu/şcoală, acasă, la cumpărături, la medic, să plătim facturi. Timpul parcă s-a comprimat şi nu vrea să mai cuprindă tot ce avem de făcut într-o zi. Copleşiţi de griji, nu mai avem răbdare şi disponibilitate sufletească să observăm oamenii din jurul nostru şi problemele lor.

În goana noastră nebună nu mai avem răgaz să realizăm că prin acţiunile noastre putem leza alte persoane, necunoscute chiar, şi drepturile lor. 

Cândva şi viata mea urma acelaşi ritm nebun. Apoi, am fost diagnosticată cu o afecţiune invalidantă. 

Timpul parcă s-a oprit pentru o clipă, apoi viaţa mea a început să urmeze un ritm necunoscut până atunci, la fel de şovăitor ca şi paşi-mi.  

În absenţa unei infrastructuri accesibilizate sau accesibilizate necorespunzător, ies mai rar din casă. Fiecare pas, fiecare metru parcurs presupune efort şi durere. Nu mi-am dorit niciodată privilegii. Mi-aş dori să intorc timpul… Dar acest lucru nu e posibil. Aşa că iau viata aşa cum e şi încerc să mă bucur de ea.

Noi, persoanele cu dizabilităţi, vă cerem însă să vă opriţi pentru o clipă şi să vă puneţi în locul nostru! Numai astfel, voi, şoferii ce parcaţi pe locurile de parcare ce ne sunt destinate, veţi reuşi să înţelegeţi consecinţele acţiunii voastre.  

Aşadar, NU NE MAI OCUPAŢI LOCURILE DE PARCARE!”

Citește și: