Roxana Preda
1116 vizualizări 14 nov 2015

"Am primit cu durere şi consternare ştirea privind atacurile teroriste sângeroase care au avut loc la Paris şi au îndoliat întreaga lume. Îmi exprim, în numele meu şi al poporului român, solidaritatea cu autorităţile de la Paris şi cu naţiunea franceză. Aceste atacuri barbare, care au secerat vieţile a zeci de oameni nevinovaţi, trebuie să fie un semnal pentru întreaga comunitate internaţională: să arătăm şi mai multă determinare în combaterea terorismului şi în apărarea valorilor umanităţii. Dumnezeu să-i odihnească pe cei dispăruţi şi să-i aibă în grijă pe cei răniţi!", a scris preşedintele Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe explozii şi atentate teroriste au avut loc vineri seară în mai multe zone din Paris, bilanţul fiind de cel puţin 60 de morţi şi sute de răniţi. Câteva explozii s-au produs în zona Stade de France, unde avea loc un amical între echipele de fotbal ale Franţei şi Germaniei, iar alte atacuri armate au fost semnalate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan.

Citește și: