Gandul.info
Florin Zafiu
1389 vizualizări 22 oct 2018

Judecătorul Mihai Bălănescu va judeca dosarul Colectiv de la Tribunalul Bucureşti, după ce magistratul care se ocupa de el, Mihail Terceanu, s-a pensionat la finalul lunii august.

La termenul de marţi, procurorul nu a cerut reaudierea celor trei patroni Colectiv, care au fost deja audiaţi în faţa judecătorului pensionat, iar judecătorul a acceptat să ia în considerare declaraţiile lor.

Apărătorii din dosar au contestat probele cu martori efectuate în cursul urmăririi penale şi rezultatele rapoartelor de expertiză. Instanţa a aprobat readministrarea probatoriului. Avocatul lui Alin Anastasescu, unul dintre patronii Clubului Colectiv, a anunţat că are probe şi martori noi: angajaţii care au participat la pregătirea sălii.

Fostul primar Cristian Popescu Piedone nu a dorit să dea declaraţii la termenul de luni: ”Nu pot să dau declaraţii, nu sunt pregătit,” a motivat el.

Judecătorul a încuviinţat înscrisurile deja depuse la dosar care arată situaţia medicală şi cauzele care au dus la deces, dar va lua în considerare şi documentele ulterioare, privind evoluţia stării victimelor aflate încă în tratament. Au fost admise şi orice înscrisuri extrajudiciare raportate la situaţia medicală a părţilor civile, dar şi cea materială (cheltuieli). De asemenea, au fost admise toate înscrisurile care îi vizează pe cei care au murit, inclusiv latura materială - ”pomeni, lucruri creştineşti”.

Remember Colectiv

Un apărător în dosar a cerut găsirea unei săli mai mari şi a propus chiar Sala Palatului.

”Vedem ce se poate face. Dacă nu, judecăm în aceste condiţii, asta e. Probabil nu există sală în România cu 400 de locuri,” a apreciat judecătorul. Următorul termen a fost stabilit pe data de 9 noiembrie, când vor fi readministrate probe şi vor fi audiaţi primii 25 de martori.

Reprezentanţii victimelor din incendiul Colectiv au acuzat de nenumărate ori tergiversarea dosarului. Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul Colectiv pe 28 aprilie 2016.

Patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările au fost extinse şi asupra reprezentanţilor firmei care au livrat artificiile în club, Golden Ideas Fireworks. În 15 ianuarie 2018, judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis reunirea cauzei aflate pe rolul acestei instanţe cu cea a dosarului de la Tribunalul Militar, în care sunt cercetaţi doi angajaţi ai ISU, Antonina Radu şi George Petrică Matei, pentru abuz în serviciu. În acelaşi dosar este judecat şi judecat fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Artificierul firmei, Viorel Zaharia este acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în timp ce patronii Cristian Niţă şi Daniela Niţă sunt acuzaţi de favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri. În dosar au fost puse sub acuzare firmele SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în formă agravantă, având ca urmare decesul mai multor persoane şi vătămare corporală din culpă, în formă agravantă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.

Foto: Hepta

 

Citește și: