Ioana Sfârlea
249 vizualizări 30 mar 2019

Daniel Breaz a spus că la minister se lucrează la elaborarea unui act normativ prin care să se poată interveni asupra clădirilor istorice, fără acordul proprietarului, pentru a împiedica degradarea lor.

„Lucrăm acum la un act normativ prin care statul să poată interveni, acolo unde se consideră, indiferent de dreptul de proprietate al clădirii respective sau al sitului arheologic respectiv, fără acordul proprietarilor, pentru a nu pierde anumite vestigii, pentru a nu pierde anumite obiective, unele turistice, altele istorice, altele arheologice. Un exemplu este Biblioteca Batthyaneum, unde vom cere urgentarea rejudecării recursului. Au depus cei de la Biserica Romano-Catolică recurs, termenul este undeva în anul 2021, vă daţi seama, Batthyaneum-ul nu poate aştepta până atunci. Cerem rejudecarea de urgenţă, avem toate motivele din lume. Acest act normativ ne va permite să facem acest lucru”, a declarat ministrul.

El a precizat că a decis să ia această măsură după ce tavanul unei clădiri din Herculane s-a prăbuşit, iar primarul oraşului l-a acuzat că nu a intervenit pentru oprirea degradării construcţiei.

„Am pornit în momentul în care am fost acuzat eu, ca ministru, de domnul primar din Herculane, atunci când s-a prăbuşit tavanul unei clădiri. Vreau să vă spun că avea toate avizele din partea ministerului, dar îi lipsea hotărârea Consiliului Local de începere a lucrărilor. Pe mine m-a deranjat foarte tare atitudinea domnului primar din Herculane care nu şi-a emis propria autorizaţie de începere a lucrărilor pentru a stabiliza clădirile respective. Deci, asta-i lipsea domnului primar, nu-i lipsea nimic de la Ministerul Culturii”, a declarat ministrul Daniel Breaz.

Întrebat despre situaţia Cetăţilor Dacice din Hunedoara şi Alba, care riscă să se degradeze în aşteptarea unei situaţii clare privind autoritatea care le administrează, ministrul Culturii a declarat că în această situaţie măsurile trebuie luate de administraţia locală, iar ministerul va oferi supertul legislativ pentru întocmirea documentelor de proprietate.

„Chiar în urmă cu 10 zile m-am întâlnit la minister cu o delegaţie din judeţul Hunedoara, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, primari şi alţi colegi parlamentari, şi am discutat despre această problemă, care este locală. Este vorba despre proprietate, de parte cadastrală, de întăbulare. Problema este foarte clară pentru cei din Hunedoara, noi ca minister le oferim suportul legislativ pentru a-şi elabora nişte proiecte de hotărâri de consiliu judeţean sau de consiliu local, astfel încât acolo, pe raza localităţilor unde se găsesc cetăţile respective să se clarifice în primul rând din punct de vedere al naturii juridice proprietatea acestor cetăţi”, a declarat ministrul Culturii.

 

Citește și: