Elvira Gheorghita - Mediafax
399 vizualizări 7 mar 2015

"În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de Religie după data de 6 martie, precizăm că acest lucru este posibil, în conformitate cu prevederile legale ce statuează exercitarea acestui drept", arată Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), într-un comunicat de presă.

Potrivit oficialilor Ministerului Educaţiei, unul dintre motivele pentru care MECS a stabilit data de 6 martie 2015 ca termen-limită pentru colectarea opţiunilor de a studia disciplina Religie este şi faptul că în 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial (MO) a deciziei Curţii Constituţionale, "dată începând de la care prevederea declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice".

"Stabilirea zilei de 6 martie ca termen-limită pentru colecatrea opţiunilor nu înseamnă că, după această dată, orice solicitare va fi respinsă. Nu, şcolile vor putea primi opţiuni şi peste acest termen", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Un alt motiv este că, în ceea ce priveşte anul şcolar 2015-2016, stabilirea disciplinelor opţionale se face în această perioadă.

"În baza caracterului opţional al participării la studiul disciplinei Religie, a nevoii de a prefigura necesarul de cadre didactice pentru această disciplină şi a obligaţiei MECS de a asigura necesarul de personal didactic prin scoaterea la concurs a catedrelor vacante, opţiunile pentru participarea la orele de Religie din anul şcolar viitor trebuiau făcute în această perioadă", au precizat oficialii Ministerului Educaţiei.

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei până vineri, la ora 18.00, au fost introduse 2.123.685 de cereri, reprezentând 89,75 la sută din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să ia parte la ora de Religie, fiind exceptaţi cei din grădiniţe, şcoala postliceală, dar şi formele de învăţământ seral sau fără frecvenţă. La nivel naţional, în învăţământul preuniversitar sunt peste trei milioane de elevi.

Totodată, dintre cele 137.293 de cereri de înscriere la clasa pregătitoare pentru următorul an şcolar, pe 128.300, respectiv pe 93,45 la sută, figurează opţiunea pentru ora de Religie, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de Religie este neconstituţional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina. CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Decizia Curţii Constituţionale devine executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 9 martie.

Pentru a fi pusă în practică decizia Curţii Constituţionale, dar şi pentru evaluarea necesarului de personal didactic pentru disciplina Religie în anul şcolar 2015-2016, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, printr-o adresă din 16 februarie, a cerut tuturor inspectoratelor şcolare ca, până pe 6 martie, să informeze elevii majori, respectiv părinţii şi tutorii legal instituiţi pentru elevul minor, referitor la hotărârea CC şi la faptul că, dacă doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a beneficia de ora de religie, trebuie să adreseze unităţii de învăţământ o solicitare scrisă.

În formularul de înscriere se solicită directorului unităţii de învăţământ participarea elevului la orele de Religie, cu menţionarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Cultul Musulman, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică Română, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România şi Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova.

Potrivit ministrului Educaţiei, în prezent, religia este predată în şcoli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari. În şcolile din România, disciplina Religie face parte din trunchiul comun şi este predată pentru toate cele 18 culte recunoscute.

Decizia Curţii Constituţionale a dus la controverse, fiind organizate mai multe dezbateri parlamentare şi campanii de televiziune în susţinerea orei de Religie în şcoli.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit în 28 februarie, a arătat că CC a menţinut statutul orei de Rreligie ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru şcoală, şi a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, şi anume pe baza unei cereri de înscriere.

Consiliul a solicitat Parlamentului ca atunci când va completa articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educaţiei naţionale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de Religie, dar şi retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă.

Un grup de 33 deputaţi a depus, în 4 martie, un proiect care prevede că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a participa la ora de Religie se face prin cerere scrisă a părintelui, tutorelui sau elevului major, iar schimbarea acestei opţiuni sau retragerea se va face tot prin cerere scrisă. Proiectul de lege modifică articolul 18 din Legea educaţiei naţionale.

Deputaţii din Comisia juridică au discutat, în 24 februarie, despre decizia Curţii Constituţionale privind ora de Religie. Preşedintele Comisiei, Bogdan Ciucă, preciza atunci că va fi elaborat un proiect de lege care să prevadă că înscrierea la ora de Religie se va face la începutul oricărui ciclu şcolar, iar renunţarea la această opţiune se va putea face oricând.

Deputatul PSD Doina Pană a declarat, vineri, că în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, din care face parte, s-a discutat despre oportunitatea ca elevii să urmeze ore de Morală sau de Cultură civică dacă nu doresc să mai participe la ore de Religie.

Deputatul PSD a adăugat că, în cazul în care părintele sau elevul major aleg să nu facă niciun fel de oră confesională, atunci Ministerul Educaţiei să modifice trunchiul comun.

"Să fie altă materie, care să însemne eventual Morală, să însemne (Cultură - n.r) civică, să însemne ceva care, la fel, să dezvolte valori morale şi civice. Este varianta optimă la care au subscris toţi factorii interesaţi şi aceasta este varianta oficială, care a plecat ca raport al Comisiei de învăţământ", a spus Pană.

Ea a adăugat că orice modificare în învăţământ se face începând cu 1 septembrie, data la care începe anul şcolar.

"La fel, opţiunea nu se poate face oricând, există un calendar al mişcării personalului didactic. Va exista o dată până la care părintele sau elevul major pot face cererea. Şi încă ceva: se pot răzgândi oricând, dar se pleacă de la început de ciclu: la început de ciclu primar, gimnazial, liceal. Se pot răzgândi în sensul că n-au vrut să facă şi că vor să facă sau se pot răzgândi să nu mai facă, anual, până la data care va fi anunţată oficial de minister şi să nu împiedice mişcarea personalului didactic", a mai spus Doina Pană.

Citește și: