Elena Crangasu
104 vizualizări 16 nov 2019

„Referitor la întrebarea / interpelarea dumneavoastră privind «distribuirea dozelor de vaccin antigripal», vă comunicăm alăturat următoarele:

Potrivit contractelor subsecvente pentru achiziţia vaccinului gripal tetravalent în cantitate de 1.500.000 de doze livrarea se va face în 4 tranşe, după cum urmează:

- tranşa I - 50.000 de doze cu termen de livrare 20.09.2019;

- tranşa a II-a - 500.000 de doze cu termen de livrare 20.10.2019;

- tranşa a III-a - 500.000 de doze cu termen de livrare 20.11.2019;

- tranşa a IV-a - 450.000 de doze cu termen de livrare 30.11.2019”, arată reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în răspunsul dat miercuri, 13 noiembrie, la întrebarea deputatului PSD Georgeta Carmen Holban.

De asemenea, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii mai spun că în judeţul Dâmboviţa a fost repartizat un număr de 55.050 de doze de vaccin, eşalonate astfel: „tranşa 1 - 1.840 de doze livrate până pe 18.09.2019; tranşa 2 - 18.350 de doze livrate până pe 16.10.2019; tranşa 3 - 18.350 de doze livrate până la începutul lunii noiembrie şi tranşa 4 - 16.510 de doze livrate până la jumătatea lunii noiembrie”, potrivit sursei citate.

„Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi şi vizează reducerea la maxim a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Vor fi vaccinate gratuit persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, conform strategiei Ministerului Sănătăţii şi recomandărilor OMS şi ECDC”, mai arată reprezentanţii Ministerului în răspuns.

Pe 9 octombrie, deputatul PSD de Dâmboviţa Georgeta Holban a adresat o interpelare în care a întrebat-o pe Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, despre câte doze de vaccin antigripal au fost distribuite în ţară, precum şi în judeţul Dâmboviţa.

„Răcirea bruscă a vremii din ultimele zile a adus în atentia populaţiei necesitatea vaccinării antigripale gratuite, proces care trebuie urgentat în beneficiul oamenilor, mai ales a celor cu probleme de sănătate, a copiilor şi a vârstnicilor. Dozele de vaccin antigripal sunt aşteptate din partea Ministerului Sănătăţii, pentru imunizarea populaţiei, mai ales a categoriilor aflate în grupele de risc”, a scris Georgeta Holban, în interpelarea postată pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Referitor la subiect, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a scris pe Facebook că situaţia vaccinului antigripal se agravează. Ea a precizat că, în Bucureşti, medicii au primit în primele tranşe mult sub numărul de doze pe care l-au solicitat.

„Cert e că avem colegi în ţară care vaccinează deja sunt de pacienţi din listele lor, aflaţi în grupele de risc, în timp ce doctorii bucureşteni au primit în prima tranşă 10-15 şi în a doua tranşă 10 - 30. Unde sunt celelalte!? O matematică simplă zice 90 de fiecare. Lăsând la o parte că unii au cerut 600, 700, 1.200 de doze”, a scris Sandra Alexiu, pe Facebook.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că pentru acest an a achiziţionat un număr de 1.500.000 de doze de vaccin, comparativ cu 600.000 în anul 2016 sau 1.300.000 de doze în anul 2018.

 

Citește și: