5 vizualizări 4 iun 2007
Cristian Adomniţei a propus, în urma unei întâlniri cu rectorii, săptămâna trecută, eliminarea accesului la rezidenţiat fără concurs: „De ani de zile, aceasta se realizează în două moduri: unul pentru cei care învaţă şi care trebuie să promoveze un concurs pentru a fi admişi la rezidenţiat şi, a doua categorie, tinerii încadraţi ca preparatori în universitate şi cărora li se echivalează pregătirea. Admiterea la rezidenţiat fără concurs trebuie eliminată, de aceea, MECT va iniţia un act normativ care să interzică acest lucru, începând din anul universitar următor”. Iniţiativa ministrului nu este însă agreată de universitari, care susţin să ar trebui acordate cât mai multe şanse preparatorilor. „Nu cred că ar fi mai bine, în condiţiile în care nu sunt suficiente locuri pentru absolvenţii unui an. Ar trebui promovate mai multe tipuri de pregătire: prin universităţi, prin rezidenţiatul cu plată şi prin pregătirea asistată a celor care nu intră în rezidenţiat. Nu sunt de acord cu ministrul. Vom mai avea, peste câteva săptămâni, o întâlnire la Iaşi, pentru a discuta şi până atunci, poate se mai informează şi dânsul”, ne-a spus Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. La examenul de rezidenţiat 2006 au fost puse la bătaie 2.200 de locuri, în timp ce numărul anual al absolvenţilor de Medicină este de aproximativ 5.000. (R.F.)

Citește și: