Roxana Din
280 vizualizări 22 iul 2019

„CNAS nu e în subordinea Ministerului Sănătăţii, dar pentru că Ministerul gestionează sistemul de sănătate publică, am considerat necesar de a face aceste verificări. Controlul început în luna iunie va fi finalizat în următoarele 7 zile şi, din lecturarea prealabilă, pot să vă spun cu certitudine că raportul de control va fi depus la DNA. Sunt aici cu şeful Corpului de Control, noi am studiat încă de săptămâna trecută ceea ce avem în raport în prealabil. Din punctul nostru de vedere, există fapte de natură penală. Noi, de altfel, am mai depus şi anul trecut, dar nu la DNA, un document”, a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Potrivit ministrului, luni sistemul informatic al cardurilor a fost pornit, însă la ora 10:00 a început din nou să înregistreze erori.

„În urma acestei discuţii pe care am avut-o cu reprezentanţii CNAS şi reprezentanţii firmei SIVECO, concluziile sunt mai multe, oricum se impun măsuri urgente pentru a putea rezolva urgent în perioada următoare modul de funcţionare a platformei, astfel încât în cursul zilei de astăzi (luni, n.r.) se va face o procedură de achiziţie în regim de urgenţă, având în vedere faptul că pentru baza de date contractul a expirat, procedura începută nu a fost finalizată (…) şi atunci pentru a asigura perioada tampon fără contractare e nevoie de o procedură de urgenţă. Menţionez că această procedură ar fi trebuit să fie făcută, în momentul în care s-a constatat că procedura de achiziţie pentru contractul de mentenanţă nu este finalizată. Nu poţi lăsa sistemele informative, sistemele de bază informatice cele mai complexe din România fără mentenanţă. Astfel încât nu puteau fi validate serviciile medicale, nu puteau fi decontate, offline-ul într-adevăr funcţionează, dar eu cred că aceasta nu este o soluţie”, a mai spus Pintea.

Potrivit ministrului, a doua chestiune care trebuie rezolvată este achiziţionarea unei infrastructuri hardware suplimentare care, în acest moment, este ocupată 98%, ceea ce pentru viitor ar duce la periclitarea din nou a funcţionării sistemului.

„Concluzia a fost următoarea, de ani de zile CNAS şi spun Casa deşi ştiu foarte clar care sunt direcţiile care au avut grijă să nu meargă procedurile în direcţia legală şi normală, uzând de procedee birocratice exagerate a blocat ceea ce înseamnă funcţionarea normală a sistemului şi îmi asum ceea ce spun, pentru că în momentul în care nişte proceduri care puteau fi finalizate chiar cu toate contestaţiile din lume, au fost uitate oferte care au expirat stând în Casă, sunt lucruri care au îngreunat şi au afectat foarte mult funcţionarea acestui sistem”, a punctat ministrul Sănătăţii.

Reprezentanţii CNAS şi cei care se ocupă de mentenanţa sistemului de informatic al cardurilor de sănătate au participat, luni, la o întâlnire convocată de Ministerul Sănătăţii, pentru a discuta erorile din ultimele zile, au precizat, pentru Mediafax, surse din cadrul instituţiei.

Pe 10 iulie 2019, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţa oficial că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a precizat, însă, pentru Mediafax, că sistemul nu e funcţional de pe 1 iulie.

De altfel, la mijlocul lunii iunie, Societatea Naţională de Medicină a Familiei avertiza, prin intermediul unei scrisori deschise adresate Guvernului României, Ministerul Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, că medicii de familie din întreaga ţară au ajuns „la limita suportabilităţii”, întrucât sistemul informatic e în „colaps total”. Medicii de familie susţineau că, pe o perioada de 3 zile, sistemul a funcţionat adunat 2-3 ore, lucru ce a dus la crearea unei situaţii în care mulţi dintre medicii de familie ajungeau să se trezească noaptea pentru a valida documentele de peste zi, în speranţa că sistemul este mai accesibil în acea perioadă a zilei.

Firma care ar trebui să asigure mentenanţa sistemului IT al cardului de sănătate (CEAS) şi a platformei IT a asigurărilor de sănătate (PIAS) a fost desemnată pe 30 iunie 2016, fiind SC Team Net International SA, companie fondată de fostul parlamentar Sebastian Ghiţă. Valoarea contractelor a fost anunţată atunci la peste cinci milioane de euro, cele două contracte acoperind o perioadă de trei ani.

Pintea: În numele CNAS, îmi cer scuze pacienţilor. Indolenţa duce la ce s-a întâmplat 

Sorina Pintea a precizat că îşi cere scuze pacienţilor, în numele CNAS, pentru problemele sistemului informatic, chiar dacă instituţia nu este în subordinea Ministerului, subliniind că birocraţia nu este o scuză pentru indolenţa care a creat întreaga situaţie. 

„Aş dori în numele celor de la Casă, deşi nu este în subordinea Ministerului Sănătăţii, să îmi cer scuze utilizatorilor şi pacienţilor care au avut de suferit în urma nefuncţionării sistemului la capacitatea pentru care a fost creat, pentru că şi aici este o discuţie. Sunt mai multe aspecte care este nevoie să fie rezolvate pe termen mediu şi lung, unul dintre aceste aspecte se referă la securitatea cibernetică, un alt aspect se referă la contractarea de urgenţă a unor servicii privind auditarea în integralitatea a sistemului, pentru aceste aspecte s-a depus o cerere de finanţare”, a declarat Pintea.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că angajaţii care au avut competenţe în rezolvarea problemelor să înţeleagă că situaţia este una urgentă.

„Am avut o discuţie interesantă astăzi (luni, n.r), am înţeles foarte multe lucruri, dar mai presus de toate, am înţeles că uneori indolenţa duce la ceea ce s-a întâmplat până acum şi mai spun încă o dată: faptul că dorim să ne acoperim de documente nu e o scuză. Birocratizăm excesiv uneori fără să fie nevoie temându-ne că se va întâmpla ceva. Dar s-a întâmplat”, mai spune ministrul.

Citește și: