Roxana Rosu
173 vizualizări 12 apr 2019

„Am fost acuzată în discuţii, că doresc asigurări private. Dar este normal să existe asigurări private, controlate de stat. (..) Au fost acele abonamente, acele asigurări care nu au fost definite, şi au apărut sincope în utilizarea lor de către instituţiile private. Nu e normal să fim mult mai transparenţi? Oricum un pacient dacă se duce în privat, plăteşte. Până la urmă trebuie să scoatem şi privatul din zona gri. Pentru că în a numite situaţii ne folosim de privat. Ei sunt cei care completează sistemul de stat acolo unde noi nu putem face faţă ”, a mai spus Ministrul Sănătăţii.

În acelaşi context, Sorina Pintea a ţinut să precizeze şi faptul că decizia va râmâne însă în continuare în mâna pacientului care va putea să aleagă între public şi privat. „Noi am făcut un tarif global, iar suma pe care instituţiile private o vor putea încasa pe anumite tipuri de servicii, va fi tocmai acea diferenţă, dar pacientul va putea alege între public şi privat”, a spus ministrul Sănătăţii.

Ea a spus că în ceea ce priveşte tariful, scopul final este acela de a avea unul unic atât pentru public, cât şi pentru privat. „Scopul final este acela de a avea un tarif unic şi pentru furnizorul public şi pentru cel privat. (...)Până la urmă cred că pe toţi ne interesează pacientul”, a declarat Sorina Pintea.

În cadrul şedinţei publice de dezbatere a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/ 2006 de vineri, privind reforma în domeniul sănătăţii, Sorina Pintea a precizat şi faptul că problema costului suportat de către pacient este una veche, însă cu toate acestea, nimeni nu s-a sesizat până acum. „Trebuie să întelegm că avem un pachet de bază, iar pentru restul, trebuie să găsim surse. (...) Şi până acum pacienţii au plătit, şi au plătit mult. De ce nu şi-a pus nimeni problema de ce plătesc atât de mult?”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a declarat în cadrul şedinţei publice de vineri că niciun sistem nu dispune de toţi banii pe care îi doreşte pentru Sănătate, şi că în cazul României, cifra contribuabililor e semnificativ mai mică decât cea a beneficiarilor. „Nu discutăm acum despre bugetele limitate. Niciun sistem din lumea asta nu are toţi banii pe care îi doreşte la Sănătate. Noi suntem în acest moment 5 milioane, dar contribuim pentru 17 milioane”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

În timpul dezbaterii din timpul şedinţei publice pe tema Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/ 2006, ministrul Sănătăţii a mai declarat că dacă aceasta va fi adoptată, poate duce la crearea de sisteme concurenţiale benefice pentru pacienţi, între stat si privat. „Pe de altă parte, această chestiune poate crea un sistem concurenţial benefic pentru pacient, între stat şi privat. Ştiţi bine, în România avem sistemul de asigurări sociale de sănătate. Şi pentru imagistică, revin la acest exemplu, în data de 10 ale lunii banii se termină la spitale. Da, e o sumă limitată, un buget limitat. În general şi spitalele publice pot să facă servicii medicale la cerere. Şi pentru că volumul de muncă este mare acolo pot utiliza tarife sub privat”, a declarat Sorina Pintea.

 

Citește și: