Biro ATTILA
18622 vizualizări 15 oct 2014

La ultimul termen, DNA a solicitat ca Mitrea să fie condamnat la închisoare cu executare însă nu a menţionat câţi ani de puscărie să primească deputatul PSD. Mitrea a respins toate acuzaţiile şi a solicitat să fie achitat.

Ce conţine dosarul lui Mitrea

Mediafax a relatat că în acest dosar, Miron Mitrea a fost judecat pentru fapte de corupţie în legătură cu lucrări de renovare făcute la casa mamei sale, alături de Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), şi Nicolae Popescu, care era arhitect-şef al Primăriei Voluntari la data faptelor.

În 25 octombrie 2013, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000 - 2004, în prezent deputat PSD, pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două infracţiuni în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii, ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilităţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultimele trei infracţiuni sub forma participaţiei improprii, în formă continuată.

De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect şef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei la acea dată, a pretins şi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 520.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare care au fost executate de societăţile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău şi Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

"Foloasele necuvenite au fost pretinse şi primite în schimbul numirii şi menţinerii Irinei Paula Jianu în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. La momentul numirii în funcţia publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreşedinte, respectiv acţionar la societăţile comerciale menţionate", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Cei trei inculpaţi au fost trimişi iniţial în judecată în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie, din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie 2013.

Camera Deputaţilor a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.

Social-democratul Miron Mitrea şi-a anunţat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii.

Ulterior, Mitrea a obţinut un mandat de senator (2008 - 2012) şi un nou mandat de deputat (2012 - 2016).

Citește și: