27 vizualizări 26 iun 2009

Compania care l-a convins pe Michael Jackson să susţină 50 de concerte pe arena O2, AEG Live, ar putea avea de plătit daune de 300 de milioane de lire sterline, potrivit site-ului thetimes.co.uk.

Randy Philips, directorul companiei americane de divertisment a fost cel care a trasformat Millenium Dome din Marea Britanie în cea mai populară nouă arenă prin convingerea lui Jackson să se întoarcă pe scenă pentru o serie de concerte de „rămas bun”, începând cu luna viitoare.

Anunţul a declanşat o frenezie online, astfel că aproape 360.000 de fani şi-au depus aplicaţiile de înregistrare încă dinainte ca biletele să fie puse în vânzare. În câteva ore, un milion de fani au încercat să-şi cumpere bilete pentru primele zece concerte anunţate, care s-au transformat rapid în 50. Biletele au fost puse în vânzare şi pe o piaţă secundară la un preţ de până la 1.000 de lire sterline.

Organizatorii aveau încredere în starea de sănătate a lui Michael

Cu gândul la cele 50 de concerte, Michael Jackson spunea: „Nu ştiu cum voi putea susţine 50 de concerte”. Printre scepticismul referitor la starea de sănătate a cântăreţului, în special printre companiile de asigurare, AEG Live spunea că sunt pregătiţi să-şi asigure singuri spectacolele. O revistă de asigurări, care a descoperit faptul că pe piaţa asigurărilor din Londra se înregistra o cerere scăzută pentru asigurarea tuturor concertelor anunţate şi promovate de AEG Live, au anunţat o valoare de 300 de milioane de lire sterline a posibilelor daune în cazul în care spectacolele nu ar mai fi avut loc. Se estimează că primele zece concerte au fost plasate pe piaţa asigurărilor din Londra la o valoare de 80 de milioane de lire sterline. Phillips, directorul AEG Live asigurase brokerii că doctorii au petrecut cinci ore în compania lui Jackson pentru a-i face analizele de sânge. „Este un vegetarian, e în formă bună. Acum lucrăm la partea cu asigurarea”, spunea acesta. Dar în loc să-şi coboare aşteptările, compania organizatoare scotea rapoarte care arătau că Michael Jackson va prezenta cel mai spectaculos concert desfăşurat într-o arenă acoperită.

300.000 de cristale Swarovky erau cusute pe hainele de scenă

De-abia în această săptămână, PR-ul lui Jackson a anunţat că alte bilete vor fi disponibile pentru concerte şi au dat publicităţii faptul că costumele de scenă ale „Regelul pop-ului” vor fi bătute cu 300.000 de cristale Swarovsky. Alte zvonuri circulau anunţând pregătirea unei mişcări de scene care să depăşescă celebrul „moonwalk”.
Chiar şi la miezul nopţii, după ce moartea lui Jackson a fost confirmată, site-ul O2 făcea încă publicitate turneului This Is It şi direcţiona fanii spre site-ul oficial al cântăreţului, unde se putea citi titlul „A venit vremea” şi promiţând fanilor o ultimă audienţă cu idolul lor.

Şi compania Seatwave, care a comercializat aproape 10.000 de bilete pe piaţa secundară la preţuri de obicei la o valoare mult mai mare decât cea reală se confruntă acum cu probleme. Compania anunţase pe site: „Suntem trişti de moartea lui Michael Jackson. Transmitem condoleaţe familiei şi apreciem marea moştenirea pe care ne-a lăsat-o”. Site-ul AEG Live informează că un milion de fani îşi vor primii întreaga sumă plătită pe bilete, iar Ticketmaster, care a vândut deasemenea bilete la concertele lui Jackson are o politică de a returna întreaga valoare a biletelor, plus taxa de rezervare. (A.G.)
 

Citește și: