1673 vizualizări 22 aug 2008

Profesorul Iosif Constantin Drăgan a încetat din viaţă, joi, la Palma de Mallorca, la vârsta de 91 de ani. Persoanele care l-au cunoscut pot să-i aducă un ultim omagiu la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj, unde va fi depus duminică trupul neînsufleţit. Acesta va rămâne în universitate până luni la ora 10:00, când va fi transportat la Catedrală. În jurul orei 14:00, el va fi dus la Cimitirul greco-catolic din Lugoj, iar slujba va fi ţinută de episcopul greco-catolic Alexandru Mesian. Iosif Constantin Drăgan s-a aflat pe primul loc în Top 300 în 2002, 2003, 2004 şi 2006, având afaceri în domenii precum distribuţie de produse petroliere, edituri, imobiliare şi transporturi. În 2007 a pierdut „locul” de cel mai bogat om din România, dar nu pentru că ar fi sărăcit, ci pentru că, între timp, au urcat alţi magnaţi în top.

Moartea sa lasă în urmă o avere estimată, conform Top 300, la 1,5 – 1,6 miliarde de dolari şi o situaţie familială destul de încurcată. La 78 de ani, Drăgan s-a căsătorit cu fiica generalului Guşă, Daniela Veronica, pe atunci în vârstă de 22 de ani. În ciuda anilor înaintaţi, Drăgan a avut bucuria să devină tată: în urma căsătoriei au venit pe lume trei prunci. Miliardarul mai avea însă şi un alt băiat, născut cu vreo treizeci de ani în urmă: Mike Fink. Acesta s-a plâns că imediat după căsătoria tatălui său nu a mai putut să-l vadă. Până atunci, povestea el, relaţiile dintre el şi Iosif Constantin Drăgan au fost normale, chiar dacă miliardarul nu l-a recunoscut niciodată drept fiu.

Frustrarea de a nu-l putea vedea pe bătrânul om de afaceri a fost trăită şi de ziarişti, care au încercat vreo cinci ani să obţină măcar o vorbă de la el. Când zvonurile că Iosif Constantin Drăgan ar fi murit, de fapt, sau că ar fi ţinut captiv în una din numeroasele sale proprietăţi, miliardarul a decis să iasă în public, explicându-le ziariştilor că pur şi simplu s-a izolat pentru că doreşte intimitate. Problema fiului ţinut la poartă s-ar putea însă să tulbure apele şi după moartea sa. Mike Fink susţine că, în urma deciziei unui tribunal din Germania, a fost recunoscut oficial fiul natural al lui Iosif Constantin Drăgan şi rămâne de văzut dacă văduva va accepta „rudenia”. Încă din timpul vieţii bătrânului, doamna Drăgan a preluat conducerea afacerilor familiei.
 

Cine a fost Iosif Constantin Drăgan
 

Iosif Constantin Drăgan s-a născut la 20 iunie 1917, la Lugoj. El a obţinut prima sa licenţă în Jurisprudenţă la Universitatea din Bucureşti. Ulterior, după ce s-a transferat în Italia, a obţinut a doua sa licenţă, în Jurisprudenţă şi Ştiinţe Politice şi Economice, la Universitatea din Roma, unde şi-a susţinut cu succes şi doctoratul în Drept. În anul 1941, a început o activitate comercială în domeniul petrolului, prin intermediul importurilor din România în Italia, activitate ce s-a amplificat odată cu crearea, în anul 1948, a societăţii Butan Gas S.p.A., specializată în îmbutelierea şi distribuirea Gazului de Petrol Lichefiat (GPL). În domeniul ştiinţelor economice, Iosif Constantin Drăgan a desfăşurat o importantă activitate ca vicepreşedinte şi apoi preşedinte, timp de un deceniu, al Federaţiei Internaţionale de Marketing (1966 – 1976). De asemenea, a fost fondator şi membru activ al Camerei de Comerţ Italo-Române.
 

În anul 1967, în Italia, şi în 1968, în Spania, la Palma de Mallorca, profesorul Drăgan a întemeiat Fundaţia Europeană Drăgan, care s-a dezvoltat apoi prin crearea de sedii în diverse capitale şi oraşe europene. Sarcina Fundaţiei Europene Drăgan este, în primul rând, aceea de a promova răspândirea culturii, în diversele sale forme şi manifestări, ca factor important pentru unificarea Europei.
 

Profesor doctor Iosif Constantin Drăgan a înfiinţat, în România, Superior Centre for Advanced Business Management (1990), precum şi Universitatea Europeană Drăgan (1991), important centru universitar prevăzut cu trei facultăţi, cu sedii la Lugoj, oraşul său natal, şi la Braşov.
 

Iosif Constantin Drăgan a scris mai multe lucrări, publicate în diverse limbi, atât cu caracter ştiinţific (The World Mission of the International Marketing Federation, Geoclimate and History, Entropy and Bioeconomics, Bazele teoretice cognitive ale cercetărilor de marketing, scrisă în colaborare cu profesorul M. C. Demetrescu; Odobleja, the Birth of Generalized Cybernetics on Romanian Soil ), cât şi cu caracter istoric (We, the Thracians and our Multimillenary History, Dacia’s Imperial Millennium, Istoria Românilor, Antonescu, Marshal and Ruler of Romania, La vera storia dei Romeni, Imperiul Romano-Trac) sau autobiografic (Au service de l’Europe, Prin Europa, Dal Paese di Dracula, La mia Italia).
 

Fondator al Editurii Nagard, în Italia, şi al Editurii Europa Nova, în România, profesor doctor Drăgan a contribuit, totodată, la răspândirea culturii române în lume, prin publicarea operelor mai multor scriitori români.
Iosif Constantin Drăgan a primit, printre altele, titlul de Cavaliere di Gran Croce al Merito della Repubblica Italiana (cea mai înaltă distincţie italiană), Crucea de Aur a Ordinului George I, conferită de regele Constantin al Greciei, Marea Cruce a Ordinului Ecvestru al Sfântului Gheorghe de Burgundia, titlul de Comandor al Ordinului Constantinian, cel de Mare Arhonte Referendar al Bisericii Ecumenice Ortodoxe din Constantinopol, Medalia Euthynos de aur pentru Relaţii Publice a Atenei, Diploma de Merit Clasa I, cu Medalia de Aur a Ministerului italian al învăţământului public, Medalia de Aur a Meritului European (Luxemburg) şi Premiul European Lorenzo il Magnifico (AIM, Florenţa).
 

De asemenea, el a fost Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova şi al celei din Timişoara şi cetăţean de onoare al oraşelor Lugoj şi Cluj-Napoca. (C.N.)
 

Citește și: