Roxana Din
602 vizualizări 11 iul 2019

Ioana Ştiubeiu este absolventă a Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti, specializarea Matematică-Informatică. Ea a reuşit să obţină media 10 la Bacalaureat şi consideră că portretul unui admis de 10 nu este cel al unui supererou, ci al unui elev care se decide din timp ce cale vrea să urmeze, neabătându-se de la drumul său. Ioana a învăţat şi s-a pregătit constant pe parcursul celor patru ani de studiu, însă nu atât pentru examenul maturităţii, cât mai ales pentru viitor, pentru viaţă.

„Având în vedere că am ştiut încă din clasa a IX a că mi-am dorit să urmez un domeniu bazat pe ştiinţe exacte, să învăţ pentru examenul de Bacalaureat s-a întâmplat pur şi simplu învăţând pentru viitorul care mă aştepta”, spune Ioana.

Ea a precizat în contextul disciplinelor la care a susţinut Bacalaureatul, că niciuna dintre ele nu a pus-o vreodată în dificultate, toate acestea făcând parte din materiile ei preferate. „Pentru mine, să lucrez la matematică, fizică a fost o plăcere, iar în legătură cu limba română, am o afinitate pentru cuvinte şi pentru artă în sine, ceea ce m-a ajutat foarte mult”, menţionează absolventa.

Ioana spune că pregătirea ei pentru examenul maturităţii nu a început cu câteva luni în urmă, ci încă din primul an al ciclului liceal. „Practic, pentru examen m-am pregătit încă din clasa a IX a, învăţând pentru teste, teze, etc. Am făcut meditaţii, m-au ajutat să aprofundez şi să fixez materia”, precizează aceasta.

Absolventa a mărturisit faptul că vestea reuşitei de 10 la Bacalaureat a primit-o în ziua afişării rezultatelor de la sora sa şi de la una dintre cele mai bune prietene ale sale care au sunat-o să o felicite. În ceea ce priveşte planurile de viitor, Ioana plănuieşte să urmeze cursurile Facultăţii de Automatică, din cadrul Politehnicii din Bucureşti.

Tânăra nu e doar un absolvent responsabil şi ambiţios, ci şi unul extrem de pasionat de artă şi frumos. „Pasiunile mele sunt lectura, caligrafiatul şi sportul. În ultima vreme, din păcate, nu am apucat să mă preocup foarte mult de aceste lucruri, singurul mod în care am reuşit să mă relaxez a fost ieşind cu prietenii”, a spus Ioana.

Bianca Furtunescu este absolventă a Colegiului Naţional „Sfântul Sava” din Capitală, specializarea Matematică-Informatică. Şi ea este unul dintre „admişii de 10” ai examenului de Bacalaureat 2019. Tânăra spune că îşi petrece timpul liber ieşind cu prietenii, citind, ascultând muzică şi cântând la vioară. Dulciurile sunt plăcerea vinovată a Biancăi. De altfel, ea a precizat faptul că ciocolata i-a fost un dulce „aliat” pe toată durata pregătirii în vederea susţinerii examenului de Bacalaureat.

La baza pregătirii sale pentru examenul maturităţii, Bianca spune că s-au aflat o serie de elemente, precum orele de la şcoală, meditaţiile şi lucrul individual. „Le sunt recunoscătoare atât profesorilor de la meditaţii, cât şi celor de la şcoală, care s au oferit să ne pregătească pentru Bac chiar şi după ce clasa noastră absolvise”, spune tânăra.

Bianca a menţionat faptul că, deşi în perioada Bacalaureatului, programul ei de studiu s-a intensificat, nu s-a dezis nici de clipele de relaxare. „În perioada bac-ului am petrecut mai mult timp învăţând decât în mod normal. Am avut alt ritm pentru că am petrecut mai mult timp învăţând (ca majoritatea elevilor de clasa a 12-a -n.r.), însă am găsit timp şi pentru relaxare şi socializare”, a spus aceasta.

Absolventa a precizat şi faptul că a avut mari emoţii pe tot parcursul examenului şi că acestea chiar s-au intensificat înainte de probe. Ea a spus că nu s-a aşteptat ca la capătul acestor emoţii să o aştepte performanţa de a finaliza examenul de Bacalaureat cu media 10. „Când am văzut că am luat 10, am fost surprinsă şi am verificat rezultatul de mai multe ori, nevenindu-mi să cred”, menţionează Bianca.

Tânăra a declarat că vrea ca mai departe să urmeze cursurile Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu” din Capitală, specializarea design de produs. „Mi-ar plăcea ca în viitor să locuiesc şi în alte ţări, pentru a cunoaşte îndeaproape alte culturi şi mentalităţi”, a conchis Bianca.

În prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2019, la nivel naţional, 177 de absolvenţi ai clasei a XII-a au reuşit să obţină media 10, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. Dintre aceştia, 32 sunt din Capitală.

Citește și: