Aura STAN
483 vizualizări 25 apr 2011

Imagini spectaculoase cu Nebuloasa Ochiul Pisicii (The Cat's Eye Nebula) au fost captate de telescopul Hubble al NASEI. Aflată la 3.000 de ani lumină de Terra, nebuloasa planetară, scriu jurnaliştii de la Daily Mail, are o soartă similară cu aceea care îl aşteaptă şi pe Soare peste aproximativ cinci miliarde de ani. Ei subliniază faptul că nebuloasele au o viaţă relativ scurtă, de câteva zeci de mii de ani, spre deosebire de stele, a căror durată medie de viaţă este de câteva miliarde de ani. Totuşi, NASA a reuşit să surprindă un moment inedit cu ajutorul telescopului: moartea unei stele din interiorul nebuloasei.

Nebuloasa e una dintre primele captate de Hubble şi va supravieţui pentru aproximativ zece mii de ani. O nebuloasă planetară joacă un rol-cheie în distribuirea materiei in Univers. În timp ce spaţiul este compus în principal din hidrogen şi heliu, reacţiile de fuziune nucleară din interiorul corpului planetar provoacă atomi de carbon, azot şi oxigen în straturile exterioare ale acesteia, care sunt apoi eliminaţi în spaţiu.

Care e ciclul de viaţă al unei stele


O nebuloasă planetară reprezintă o acumulare de obiecte cosmice de formă neregulată, luminoase sau obscure, formate din nori gigantici de pulbere şi gaze rarefiate sau, mai simplu, dintr-o membrană din gaz şi plasmă, formată din mai multe tipuri de stele aflate la sfârşitul vieţii. Imaginea realizată de NASA surprinde convulsiile spectaculoase provocate de moartea unei stele depărtate, parte componentă a "Ochiului Pisicii".

Pe măsură ce o stea muribundă se apropie de momentul dispariţiei din sistemul solar, straturile ei externe sunt împinse în exterior, formând cercurile externe concentrice care se pot observa în imagini, întinse pe milioane de kilometri. Exploziile expun treptat "inima" stelei. Însă formarea cercurilor albastre de gaze din centrul imaginii, provocate de reacţiile nucleare interne dintr-o stea, reprezntă încă o enigmă pentru specialişti.

Cum moare o stea

În timpul vieţii, o stea emite lumină ca urmare a reacţiei de fuziune nucleară care transformă hidrogenul în heliu în structura ei interioară. Atunci când rezervele de hidrogen ale stelei încep să se epuizeze, reacţia de fuziune din centru devine tot mai instabilă, iar astrul începe să se extindă în faza de gigant roşu (ultima etapă a unui corp stelar)

Pe măsură ce extinderea continuă, fuziunea nucleară din inima stelei începe să se blocheze, creând o serie de pulsaţii de energie cu atât mai puternice cu cât astrul devine mai instabil. Ultima dintre acestea aruncă stratul exterior al stelei în spaţiu, expunându-i centrul. Norii strălucitori din nebuloasă sunt cauzaţi de centrul expus al stelei care ionizează atmosfera din jur, provocând emisii de lumină. Totuşi, oamenii de ştiinţă nu au înţeles încă pe deplin acest fenomen.

Nebuloasa Ochi de Pisică este unul din primele astfel de fenomene capturate de telescopul Hubble şi va rămâne în acest stadiu timp de aproximativ zece mii de ani.

Citește și: