Gigi Ciuncanu
144 vizualizări 16 mai 2014

Tribunalul Gorj a admis, vineri, cererea de eliberare condiţionată formulată de fostul preşedinte al PSD Gorj Nicolae Mischie.

"Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Mischie Nicolae. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Mischie Nicolae aflat în executarea pedepsei de patru ani închisoare. Definitivă", se arată în decizia Tribunalului Gorj.

Tribunalul Gorj a admis, astfel, o contestaţie depusă de Mischie la o decizie din 6 mai a Judecătoriei Târgu Jiu, prin care i se respingea eliberarea condiţionată.

La scurt timp de la pronunţarea instanţei, Nicolae Mischie a fost pus în libertate, el fiind aşteptat, la ieşirea din Penitenciarul Târgu Jiu, de către soţia sa şi de alte câteva rude şi prieteni.

Mischie le-a declarat jurnaliştilor, la ieşirea din penitenciar, că, în opinia sa, prin decizia Tribunalului Gorj i s-a făcut dreptate.

"Astăzi da, parţial da, s-a făcut dreptate. La Judecătorie a judecat cineva care nu a ştiut ce-i legea (...) Sunt liber, după ce am fost ascuns pe nedrept de cei care au fost ascunşi şi s-au ascuns singuri înaintea mea şi cu asta, toate bine”, a afirmat Mischie.

În perioada de un an şi două luni în care a stat în penitenciar, Nicolae Mischie a scris două cărţi, fiind recompensat cu reducerea pedepsei cu 102 zile, ceea ce a permis punerea sa în libertate. Mischie ar fi fost eliberat, în mod normal, în luna iulie, când s-ar fi împlinit termenul de executare a unei treimi din pedeapsă, în condiţiile în care are peste 60 de ani.

Nicolae Mischie a fost încarcerat în 18 martie 2013, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, instanţa supremă menţinând astfel decizia luată anterior de Curtea de Apel Timişoara.

Procesul de corupţie al fostului lider al PSD Gorj Nicolae Mischie, fost şef al CJ Gorj, în care acesta fusese condamnat de Curtea de Apel Timişoara la patru ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, s-a rejudecat la această instanţă în urma unei decizii din 3 martie 2011 a ICCJ, prin care a fost casată sentinţa anterioară.

Mischie a fost anchetat în 2004 şi trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, i-ar fi cerut omului de afaceri Clement Mocanu să îi renoveze vila din Târgu Jiu, moştenită de la o mătuşă, în schimbul facilitării accesului acestuia la o serie de contracte cu unităţile din minerit şi energie. Mocanu s-a autodenunţat în 2004.

Instanţa stabilea ca Mocanu să primească despăgubiri de 325.000 de lei pentru lucrările făcute la casa lui Mischie.

Nicolae Mischie a avut şi o sentinţă definitivă şi irevocabilă, de un an de închisoare cu suspendare, care a fost contopită atât la Tribunalul Gorj, cât şi la Curtea de Apel Timişoara cu pedeapsa de patru ani de închisoare. Pedeapsa respectivă i-a fost dată lui Mischie într-un alt dosar, în care acesta a fost judecat pentru că ar fi introdus în ţară o armă de vânătoare pe care nu a declarat-o la vamă, după o vizită oficială făcută în Elveţia, în 1997.

Mischie a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj între anii 1996 şi 2004, perioadă în care a condus şi filiala judeţeană a PSD. Anterior el a fost deputat de Gorj, în anul 2008 încercând, fără succes, să candideze pentru un nou mandat în Colegiul 6 din Târgu Jiu, colegiu câştigat apoi de Victor Ponta.

Citește și: