2244 vizualizări 1 sep 2016

Ministrul Educaţiei a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu secretarul de stat pe preuniversitar, Monica Anisie, că învăţământul preuniversitar are nevoie de mai mult decât de nişte schimbări conjuncturale. "E nevoie de o schimbare de structură", a spus Dumitru.

"Îmi doresc ca în mandatul acesta să începem dacă nu aceste transformări structurale ca atare, cel puţin un dialog onest deschis în aşa fel încât să avem în viitorul apropiat un teren fertil pe care să putem impune aceste transformări structurale pe care ni le dorim. Şcoala e pentru elevi şi despre elevi (...) Cred că va trebui să milităm pentru o schimbare de perspectivă pentru că mult timp şcoala la noi nu a fost despre elevi (...) Aceasta sigur că nu înseamnă că profesorii ar fi mai puţin importanţi decât elevii, dar noi adulţii avem o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm", a declarat Mircea Dumitru.

În acest context, ministrul Educaţiei a anunţat ce noutăţi aduce anul şcolar 2015-2016. Printre acestea, Mircea Dumitru a enumerat organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de directori în şcoli, revizuirea cadrului legal privind privind segregarea şcolară şi demararea programului naţional de formare profesională.

"În luna octombrie vom organiza concursuri pentru directori pentru toate unităţile de învăţământ, de la grădiniţă, la liceu. Una dintre componente va fi o probă scrisă naţională, iar cealaltă componentă, cea judeţeană, va fi extrem de atent monitorizată de noi. Vom trimite observatori care se vor asigura de desfăşurarea acestor concursuri", a declarat Mircea Dumitru.

Ministrul Educaţiei a vorbit despre discriminarea din şcoli, pe care doreşte să o combată.

"Voi transmite miercuri o notă inspectoratelor şcolare în care le voi atrage atenţia asupra interzicerii oricărei forme de discriminare şi segregare. Am demarat revizuirea cadrului legal, astfel încât toate formele de segregare şcolară, nu doar acelea bazate pe criterii tehnice, să fie strict interzise. Vom include criteriul statutului socio-economic al familiilor, al dizabilităţii, al cerinţelor educaţionale speciale, performanţelor şcolare şi al mediului de rezidenţă. De asemnea, vom veni şi cu o propunere de hotărâre de guvern care să vină cu măsuri transsectoriale de desegregare pentru elevi", a spus Dumitru.

Totodată, ministrul Educaţiei a spus că doreşte să reglementeze problema lipsei de personal didactic din zonele dezavantajate.

"Vom demara un proces de modificare a acordării gradaţiei de merit la profesori introducând o linie diferenţiată pentru profesorii care lucrează cu elevii din zone defavorizate. Vorbim de rezultate slabe la Evaluare sau la Bacalaureat, iar problema vine şi din slaba motivare a cadrelor didactice", a declarat ministrul.

În ceea ce priveşte învăţământul profesional, Dumitru a anunţat că a demarat, în 20 de licee, un program naţional de formare profesională pentru nivelul III.

"Anul acesta vom demara un program naţional de formare profesională, în 20 de licee profesionale din toată ţara, pentru nivelul III de calificare. La solicitarea agenţilor economici din ţară, vom implementa acest program naţional, care va demara odată cu începerea cursurilor. În paralel, vom veni cu toate modificările legislative şi pentru celalte niveluri de calificare, IV şi V, şi o legislaţie mai clară şi mai coerentă pentru învăţământul profesional dual", a spus ministrul.

De asemenea, admiterea la liceu, de anul viitor, va avea o schimbare importantă constând în faptul că ponderea mediei de la Evaluarea Naţională va fi de 80%, iar ponderea mediilor din gimnaziu, de 20%, faţă de 75%, respectiv 25%, cât au fost anul acesta. Schimbarea a fost anunţată de secretarul de stat pe preuniversitar, Monica Anisie.

"Ponderea mediilor claselor V-VIII va fi reprezentată de 20% în comparaţie cu 25% în anul şcolar care tocmai s-a încheiat, iar admiterea se va realiza într-o singură etapă computerizată urmată de o etapă în care se vor evalua cazurile speciale. Astfel, admiterea în liceu seva finaliza mult mai repede şi anume în data de 21 iulie", a declarat Anisie.

De asemenea, ea mai precizat că examenul de definitivat de anul viitor se va desfăşura în vacanţa de primăvară, iar examenul de titularizare va fi în data de 12 iulie.

Citește și: