Ilinca Nazarie
1265 vizualizări 25 mai 2017

Potrivit reprezentanţilor IPJ Iaşi, adolescenta va fi supusă unui examen medical amănunţit care să stabiliească dacă faptul că a stat două nopţi în frig i-a afectat sănătatea.

"În această dimineaţă în jurul orei 4.00 cea de-a doua minoră plecată voluntar de la şcoală pe 23 mai a fost găsită de către un conducător auto în timp ce se deplasa pe marginea unui drum din zona localităţii Comarna. Starea fetei era bună, conducătorul auto a dus copila la postul de Poliţie. Colegii mi-au transmis că fata este bine, însă i se vor face investigaţii suplimentare", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac..

Zeci de oameni au căutat adolescenta plecată de acasă de marţi, împreună cu o colegă, după ce ar fi fost certate de către un profesor deoarece au făcut un cont de Facebook fals cu numele lui.şi ar fi fost ameninţate cu corigenţa.

Cele două adolescente sunt eleve în clasa a 8-a la şcoala din localitatea ieşeană Moşna, iar marţi, profesorul de istorie le-a certat şi le-a ameninţat că le lasă corigente după ce fetele făcuseră un cont de Facebook fals cu numele cadrului didactic şi publicaseră acolo mai multe fotografii cu acesta şi cu familia lui.

Speriate, fetele au fugit de la şcoală şi nu s-au mai întors acasă. Imediat au fost alertaţi părinţii şi autorităţile, care au început căutările.

”Imediat ce nu s-au prezentat la oră profesorul a anunţat directorul şcolii, directorul ne-a sesizat pe noi, cei de la Primărie, şi am început căutările, care marţi au avut loc până la ora 23. Din păcate numai o fată a fost găsită, cealaltă, cu voia lui Dumnezeu sperăm să o găsim mâine (joi)”, declara primarul din Moşna, Georgel Popa.

Noaptea de marţi spre miercuri cele două fete ar fi petrecut-o pe câmp, la mai bine de 20 de kilometri de satul în care locuiesc. În cursul zilei de miercuri au fost văzute pe o şosea de către un localnic, care a convins-o pe una dintre ele să se întoarcă acasă.

”Comunitatea noastră este mică şi un şofer care se deplasa de la Iaşi spre Moşna le-a întâlnit pe traseu, în localitatea Chicerea. Una din copile a fost convinsă să urce în maşină să vină la Moşna, cealaltă s-a speriat şi a fugit. Explicaţia fetiţei pe care am găsit-o a fost că au stat adăpostite în nişte boscheţi, în jurul localităţii Costuleni (la jumătatea distanţei dintre Moşna şi Chicerea - n.r.). Este greu să rezişti o noapte în pădure, darămite două”, a adăugat primarul.

Distanţa dintre cele două localităţi este de 36 de kilometri.

Părinţii Siminei, fata de 15 ani care este acum căutată de către autorităţi şi localnici din trei comune, sunt disperaţi.

”Am înţeles că a certat-o profesorul, de la un cont fals deschis. Le-a ameninţat şi după au plecat. (...) E un cont fals, am înţeles, sunt puse nişte poze. Am înţeles că e şters deja, cu asta s-a rezolvat, numai să o găsim, să ajungă acasă cu bine, să fie în siguranţă. (...) E distanţă mare de la Moşna până aici (la Chicerea) sunt ceva kilometri. Am căutat-o, am mers toată partea asta, nu ştiu deocamdată. Dacă acum două seri când erau două nu au intrat în pădure, acum cred că tot pe marginea drumului stă pe undeva. E singură!”, a declarat mama fetei, Florica Radu.

În opinia tatălui Siminei, NIcuşor Radu, singurul vinovat pentru fuga fetelor este profesorul de istorie.

”Profesorul le-a luat într-o clasă, fără să anunţe pe nimeni. Acolo, în clasa respectivă, nu a fost nimeni decât el şi cu fetele. Trebuia să cheme un alt profesor, aşa era normal să fie de faţă. Spun alte colege că au fost ameninţate, că au auzit şi cărora le-au povestit, că ele au mai stat o oră la şcoală după ce s-a întâmplat incidentul ăsta. Le-a spus că o să rămână corigente, că o să le distrugă ”, a declarat Nicuşor Radu, tatăl fetei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Iaşi, inspectorul Anca Vâjiac, tânăra de 15 ani este căutată de către poliţişti, polişti de frontieră, pompieri şi jandarmi, iar în sprijinul acestora a fost şi un echipaj al Unităţii Speciale de Aviaţie de la Iaşi, care a survolat zona cu un elicopter.

Citește și: