228 vizualizări 6 dec 2013

O femeie de 80 de ani şi nepotul său în vârstă de 28 de ani, au fost găsiţi carbonizaţi, vineri, într-o locuinţă din Haţeg, pompierii suspectând că au murit într-un incendiu produs în urmă cu câteva zile, care nu a fost observat de nimeni, casa fiind izolată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Iancu de Hunedoara", căpitanul Anemona Doda, o femeie a anunţat la 112 că a descoperit cadavrele carbonizate a două persoane, bunică şi nepot, într-o locuinţă situată pe strada Suseni, într-un cartier mărginaş al oraşului Haţeg.

"Echipele care au ajuns la faţa locului au constatat că nu există niciun incendiu. Probabil, casa a ars în urmă cu câteva zile, însă focul nu a fost observat deoarece este izolată. În locuinţă erau cadavrele a două persoane, o femeie de aproximativ 80 de ani şi un bărbat de 28 de ani", a mai declarat Anemona Doda.

Potrivit acesteia, pompierii încercă să afle cauzele producerii incendiului, iar în zonă au ajuns poliţişti şi medici legişti.

"Din primele cercetări nu sunt suspiciuni de comiterea vreunei fapte penale. Cadavrele nu prezintă urme de violenţă, însă aşteptăm şi raportul medicului legist în acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu.

Citește și: