174 vizualizări 13 mar 2019

„Blue Air, asemenea întregii comunităţi aeronautice mondiale, aşteaptă concluziile anchetei oficiale condusă de Autorităţile Ethiopiene împreună cu NTSB şi Boeing, singurele în măsură să stabilească cauza reală ce a condus la nefericitul eveniment şi, data fiind complexitatea cauzelor, nu dorim să ne antepronunţăm în această privinţă.

Siguranţa pasagerilor noştri este prioritară pentru Blue Air. În acest moment, Blue Air nu operează modelul Boeing 737 Max 8, dar monitorizăm situaţia cu cea mai mare atenţie şi suntem constant în legătură cu reprezentanţii Boeing. În ceea ce priveşte flotă actuală toate avioanele noastre trec constant prin verificări tehnice extrem de riguroase la cele mai înalte standarde şi în totală conformitate cu recomandările fabricantului şi a Autorităţii Aeronautice Civile din România”, precizează compania.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a decis, marţi seară, suspendarea zborurilor avioanelor Boeing 737-8 Max şi 737-9 Max în spaţiul Uniunii Europene, după accidentul aerian din Etiopia, soldat cu 157 de morţi.

Mai multe state au decis interzicerea tranzitului avioanelor de tip Boeing 737 Max 8 prin spaţiul lor aerian.

Un avion de tip Boeing 737 Max 8 s-a prăbuşit duminică în Etiopia, iar toate cele 157 de persoane aflate la bord au murit. Este al doilea avion de acest tip care se prăbuşeşte în ultimele cinci luni.

Blue Air România a anunţat în vara anului 2017 că a comandat 6 avioane Boeing, modelul 737 Max, şi va închiria 6 avioane modelul 737 Max şi 6 aeronave modelul Next-Generation 737-800 de la Air Lease Corporation.

În ianuarie 2019 Boeing înregistra 5.011 comenzi din partea a 78 de clienţi pentru aparate din seria 737 Max. În folosinţă erau 251 de aparate, în dotarea a 45 de companii aeriene.

Citește și: