Raluca Nicolae
Mediafax
389 vizualizări 2 apr 2019

„MOL România îşi doreşte să susţină acele proiecte care răspund nevoilor reale ale comunităţii şi ne bucurăm foarte tare că, după finalizarea acestui proiect, pacienţii aflaţi în stare gravă şi care necesită intervenţii de urgenţă vor avea o şansă în plus la viaţă şi la recuperare,” a declarat Camelia ENE, CEO & Country Manager MOL România.

Doctorul Cătălin Cîrstoveanu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “M. S. Curie”, a spus că proiectul în parteneriat cu MOL România este foarte important pentru că permite personalului să intervină repede şi eficient în cazurile grave.

„În medicina de urgenţă, aproape întotdeauna câteva clipe reuşesc să facă diferenţa între viaţă şi moarte. Am avut cazuri de pacienţi pentru care nu am mai putut interveni cu succes din cauză că au ajuns la noi prea târziu şi suntem convinşi că, odată cu finalizarea acestei construcţii, va creşte şi numărul copiilor pe care îi salvăm,” a declarat acesta.

Personalul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “M. S. Curie” efectuează o gamă largă de intervenţii, mulţi dintre copiii-pacienţi ai spitalului fiind transportaţi din diferite zone ale României, aproximativ 40% din pacienţi sunt aeroportaţi.

Proiectul are ca termen de finalizare anul 2021.

Citește și: