Ilinca Nazarie
225 vizualizări 4 dec 2019

Femeia a fost abordată pe Facebook de mai multe persoane care i-au spus că au nevoie urgent de bani pentru a debloca nişte conturi.

Potrivit unor surse din anchetă, cei care au contactat-o i-au spus femeii, cadru medical ieşit la pensie, că sunt investitori în domeniul medical şi că vor să vină în România pentru a dezvolta proiecte de cercetare, dar banii pentru investiţii ar fi blocaţi în conturi, iar pentru a-i debloca au nevoie de alţi bani.

„Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, începând cu luna mai 2018, prin intermediul unei reţele de socializare, o femeie de 67 de ani ar fi intrat în contact cu persoane necunoscute, care în discuţiile purtate s-ar fi prezentat sub diferite identităţi şi profesii nereale şi ar fi indus-o în eroare în scopul de a le remite bani. Astfel, în luna octombrie 2018, femeia ar fi virat 6.000 de euro în contul unui bărbat, de 32 de ani.", a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Unul dintre cei care au înşelat-o pe femeie a fost identificat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în Bucureşti.

În urma unor perecheziţii acesta a fost reţinut şi dus la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

„În urma percheziţiei au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă", a declarat Ioana Bîlea.

Bărbatul de 32 de ani, care potrivit unor surse din anchetă este nigerian, a fost pus sub control judicar pentru 60 de zile, iar ancheta continuă în acest caz.

 

Citește și: