Patru milioane au fugit din Siria, cei mai mulţi dintre ei în Liban, Turcia sau Iordania. 7,6 milioane de oameni şi-au lăsat în urmă casele, dar au rămas în Siria şi trăiesc în tabere, la familii sau la rude. Iar 250.000 au părăsit această lume. Anul acesta, pe ţărmurile Greciei au ajuns după o călătorie extrem de periculoasă 160.000 de refugiaţi, dintre care 63% erau sirieni, scrie Washington Post. Imaginile apocaliptice cu migranţii care fac un drum pe viaţă şi pe moarte pentru a se pune la adăpost în inima Europei sunt doar o mică parte a dramei siriene. Cei care ajung să îşi rişte viaţa în ambarcaţiuni fragile, după care se supun pericolului de a muri sufocaţi în camioane care tranzitează Ungaria şi Grecia, doar pentru a face foamea într-o gară europeană suprapopulată cu refugiaţi au avut bani să plătească taxa de 5.000-6.000 de dolari cerută de călăuze. Se descurcau mai bine în viaţa lor de dinainte decât migranţii care trăiesc acum cu milioanele, în condiţii greu de imaginat, în Liban, Turcia sau Iordania. Cei care au ajuns în aceste ţări şi-au părăsit casele pentru a supravieţui în mizerie şi foame. „Asta nu este viaţă”, le-a spus reporterilor Washington Post o femeie de 53 de ani care locuieşte într-o aşezare improvizată de-a lungul unei autostrăzi din nordul Libanului. „Suntem vii doar pentru că n-am murit”.

Expert internaţional: Riscul de radicalizare este real

750.000 de copii refugiaţi sunt lipsiţi de educaţie, iar unii dintre ei au uitat să scrie. Părinţii lor îşi risipesc anii productivi, în care ar fi putut da ce puteau mai bun în viaţă. Foamea, frica, lipsa accesului la servicii sanitare şi la şcoală sunt în pericol de a-i anihila ca fiinţe umane. Viitorul celor mici este sumbru, iar riscul de radicalizare este real, susţine Peter Harling, consultant al think tank-ului International Crisis Group. „Aceasta este o întreagă generaţie de oameni lipsiţi de orice lucru la care ar putea să spere sau în care ar putea să creadă. Înspăimântător este faptul că în acest fapt s-ar putea afla seminţele unei situaţii care ar putea deveni cronice în viitor”, a mai avertizat el.

Două treimi dintre refugiaţii aflaţi în Liban şi Iordania trăiesc într-o sărăcie absolută, arată Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi. „Am pleca dacă am putea, dar nu avem bani”, spune Fitnah al-Ali, în vârstă de 40 de ani, care are şapte fiice şi un fiu. Munceşte din când în când cu ziua şi susţine că familie sale i-a fost tăiat ajutorul ONU după ce a vândut voucherele pentru mâncare petru a plăti îngrijirea medicală a soţului său. „În unele zile, nu mâncăm deloc”, spune ea.

În Liban, ţară cu 4,4 milioane de locuitori, trăiesc acum 1,1 milioane de refugiaţi sirieni. În Turcia, sunt 1,9 milioane. Alţi 400.000 de sirieni s-au refugiat în Irak, Egipt sau în nordul Africii. Guvernul libanez a refuzat construcţia de tabere pentru refugiaţi, astfel încât aceştia trebuie să se descurce singuri şi trăiesc în condiţii improprii, plătind uneori proprietarilor de terenuri o sută de dolari pe lună pentru privilegiul de a dormi într-un cort. Turcia le oferă unor dintre refugiaţi dreptul de a lucra, de a merge la şcoală şi de a primi asistenţă medicală şi şi-a avertizat deja cetăţenii că mulţi dintre cei 1,9 milioane de sirieni ar putea rămâne acolo pentru totdeauna.

De ce nu donează oamenii pentru refugiaţii din Siria

Pentru a le putea oferi refugiaţilor condiţii minime de trai este nevoie de bani. De sume uriaşe de bani. Iar banii lipsesc. ONU a cheltuit deja 5,6 miliarde de dolari pentru ajutorarea sirienilor, dar suma reprezintă mai puţin de jumătate din cât ar fi fost nevoie.

Programul Alimentar Mondial şi-a redus alocaţia de hrană de la 40 de dolari lunar de persoană, la 14,5 dolari şi va ori complet ajutorul în următoarea lună pentru 200.000 de refugiaţi aflaţi în nevoie.

După Turcia, care susţine că a cheltuit 6 miliarde de dolari pentru ajutorarea refugiaţilor, SUA este cel mai mare donator, cu 4 miliarde de dolari alocaţi atât sirienilor plecaţi, cât şi celor rămaşi în ţară. Dar suma s-a dovedit insuficientă. Donaţiile venite de la persoanele particulare sunt mici, iar cei care strâng fonduri nu au reuşit până în prezent să stârnească empatia oamenilor obişnuiţi faţă de această cauză. După cutremurul din Nepal, de pildă, organizaţia umanitară World Vision a reuşit să strângă 8 milioane de dolari în două săptămâni pentru ajutorarea victimelor seismului. Pentru sirieni nu a reuşit însă să strângă decât 2,7 milioane de dolari, în patru ani de conflict. Preşedintele organizaţie, Richard Stearns, atribuie această situaţie complexităţii conflictului din Siria şi neîncrederii cu care americanii îi privesc pe musulmani. „Această criză este năucitoare pentru americani. Se uită la Orientul Mijlociu şi spun: „E o nebunie. Toţi se atacă unul pe celălalt. Nu înţelegem””.

„Ne-am întins dincolo de punctul de rupere. Nu avem oameni, ca să nu mai vorbim despre bani”

Conflictul din Siria nu este însă singura criză umanitară din lume. Mai multe de 13 milioane de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele în ultimul an de conflicte precum cel din Ucraina, Nigeria, Republica Centrafricană, Sudan şi Irak. Au mai existat apoi şi epidemia de Ebola din Africa de Vest şi cutremurul din Nepal. ONU estimează ca până la finalul lui 2015 va avea nevoie de 52 de miliarde de euro pentru gestionarea urgenţelor, în plus faţă de cei 6,2 miliarde de care are nevoie agenţia care se ocupă de refugiaţi.

Guvernele nu alocă sume suplimentare, iar organizaţiile internaţionale nu au mijloace pentru a gestiona atâtea dezastre în acelaşi timp. „Ne-am întins dincolo de punctul de rupere. Nu avem oameni, ca să nu mai vorbim despre bani, pentru a satisface nevoiele celor afectaţi”, spune Andrea Koppel, vicepreşedinte al Mercy Corps. „Şi ne punem întrebarea: ce înseamnă noul normal. Şi ce putem face ca să-i facem faţă?”

Franţa, Germania şi Marea Britanie cer reuniune de urgenţă pentru gestionarea crizei refugiaţilor

Una dintre probleme este faptul că sistemul de azil creat după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru a prelua câteva mii de oameni care fugeau de persecuţiile din fostul bloc comunist se confruntă acum cu exodul a milioane de oameni în fiecare an, scrie Washington Post.

Germania a anunţat în această lună că va acorda rezidenţă temporară tuturor refugiaţilor sirieni şi estimează un aflux de peste 800.000 de persoane până la finalul lui 2015. ONU cere ţărilor din lumea întreagă să acorde acorde azil pentru 130.000 de sirieni. SUA au accepta 1.500 de sirieni de la începerea conflictului în 2011 şi speră să primească mai mulţi în perioada următoare.

Miniştrii de Interne din Germania, Franţa şi Marea Britanie au cerut o reuniune de urgenţă pentru a discuta criza refugiaţilor, spunând că UE trebuie să ia măsuri concrete şi urgente pentru gestionarea acestei problem.

Thomas de Maiziere, Bernard Cazeneuve şi Theresa May au cerut de asemenea întocmirea unei liste la nivelul UE cu "ţări de origine sigure", care să diferenţieze persoanele ameninţate de război şi persecuţii de cele care emigrează din motive economice, din ţări stabile din punct de vedere politic.

Reprezentanţii celor mai mari state membre UE pledează pentru înfiinţarea unor centre în Grecia şi Italia, unde autorităţile să ia amprentele imigranţilor şi să îi înregistreze. Punctele de control ar trebui înfiinţate până la sfârşitul anului, au precizat miniştrii. "Suntem de acord că nu mai avem timp de pierdut. Situaţia curentă cere acţiune imediată şi solidaritate în Europa", a declarat de Maiziere.

Secretarul General al ONU Ban Ki-moon a spus că este cutremurat de morţile în masă, pe mare sau pe uscat, ale migranţilor şi le-a cerut liderilor europeni să acţioneze în mod coerent, „să extindă canalele legale şi sigure de migraţie şi să acţioneze cu omenie, compasiune şi în concordanţă cu obligaţiile lor internaţionale”.

 

Citește și: