447 vizualizări 8 iul 2019

Reprezentanţii ISU Mehedinţi au anunţat că, în timpul nopţii de duminică spre luni, din cauza manifestărilor codului roşu de ploi şi vijelii, mai multe acoperişuri de bloc au fost luate de vânt şi mai mulţi copaci au căzut peste autoturisme.

„Patru persoane au necesitat îngrijiri medicale acestea fiind transportate la UPU de către echipajele de Ambulanţă. În localitatea Şimian, pe Calea Hinovei, un panou a căzut peste un autoturism în care se aflau patru persoane (doi adulţi şi doi copii). După acordarea primului ajutor medical celor doi adulţi, care au suferit traumatisme, aceştia au fost transportaţi la spital. Cei doi copii nu au necesitat îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanţii ISU Mehedinţi.

Tot în localitatea Şimian, un foişor din lemn a căzut peste o persoană, iar în Drobeta Turnu Severin o persoană a avut nevoie de ajutor, după ce fereastra locuinţei în care se afla a fost spartă, în urma căderii unui panou.

În judeţul Olt zeci de copaci şi stâlpi au căzut şi au avariat mai multe maşini, din cauza rafalelor de vânt din noaptea de duminică spre luni, când a fost cod roşu de vijelii şi ploi.

Astfel, în Slatina, doi copaci au căzut peste două maşini parcate, iar pompierii au intervenit pentru a îndepărta crengi de copaci şi bucăţi de acoperiş, pentru a elimina riscurile producerii unor dezastre, pe mai multe străzi din oraş.

Probleme din cauza vijeliilor au fost şi în oraşul Caracal şi în comuna Morunglav, din cauza copacilor şi stâlpilor care au căzut peste maşini şi au blocat străzi.

În judeţul Dolj, pompierii au degajat 19 copaci căzuţi pe carosabil şi maşini în mai multe zone din Craiova, între care şi la Spitalul nr. 1 Craiova şi la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova.
Acoperişul unui bloc căzut a afectat o conductă de alimentare cu gaze naturale.

Probleme au fost şi în localităţile Filiaşi, Dăbuleni, Radovan, Moţăţei, Ghindeni, din cauza copacilor celor peste 20 de căzuţi pe carosabil.

În Mehedinţi, Olt şi Dolj, în timpul nopţii de duminică spre luni, meteorologii au emis cod roşu de ploi, vijelii şi grindină.

 

Citește și: