Gandul.info
Mihaela Stoica
32891 vizualizări 3 mar 2015

 „Acum mai bine de 25 ani, românii au luptat pentru libertate şi au învins", spune o voce gravă într-un spot difuzat intens zilele acestea pe Internet, în timp ce în imagini tabloul lui Ceauşescu este dat jos de pe perete şi în locul lui este aşezată o icoană cu Fecioara Maria şi pruncul Iisus Hristos. „Copiii aceloraşi români sunt acum ameninţaţi de o democraţie prost înţeleasă care ar dori să şteargă orice urmă de spiritualitate din educaţia lor", continuă vocea, în timp ce pe imagini se vede cum icoana este dată jos, cuiul în care era agăţată este scos, iar gaura este astupată şi peretele văruit. Pe perete rămâne, însă, vizibilă, urma de la icoană. La final, mesajul este foarte clar: "Oferă copilului posibilitatea de a-şi cunoaşte credinţa şi libertatea de a alege în cunoştinţă de cauză. Înscrie-ţi copilul la ora de religie!".

Clipul este unul dintre mesajele care circulă zilele acestea pe Internet. A fost creat de Asociaţia "Părinţi pentru Ora de Religie" (APOR), un ONG al cărui sediu se află lângă Biserica Sfânta Ecaterina, din Bucureşti, în centrul social "Iustin Patriarhul" al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Ideea spotului aparţine, însă, televiziunii Trinitas, postul Patriarhiei Române.

Asociaţia "Părinţi pentru Ora de Religie" (APOR) este foarte activă în această perioadă în contextul înscrierilor pe care părinţii trebuie să le facă în aceste zile la şcoli dacă vor ca propriii lor copii să urmeze ora de religie. Curtea Constituţională a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educaţiei, este neconstituţională, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina. CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Asociaţia "Părinţi pentru Ora de Religie" s-a creat la puţin timp după ce a fost dată decizia CC. APOR are în componenţă 15 membri fondatori, printre care realizatoarea TV şi radio Liana Stanciu, dar şi Romeo Moşoiu, consilier în Ministerul Educaţiei.

"După decizia Curţii Constituţionale ne-am adunat, la Mânăstirea Antim, nişte părinţi, care ne-am întrebat părinţii duhovnici ce se poate face. Am schimbat nişte numere de telefon şi ne-am adunat, ba vinerea, ba joia. Am făcut şi un comitet de oameni de iniţiativă, care sunt membri fondatori. Sunt unii care au super iniţiativă. Am început să facem filiale în ţară", a declarat Liana Stanciu, preşedinta APOR, pentru gândul.

În prezent, Asociaţia "Părinţi pentru Ora de Religie" are peste 4.000 de membri. Pe Facebook a ajuns la peste 17.000 de LIKE-uri la mai puţin de două luni de la crearea paginii, la finalul lunii ianuarie, pe care sunt promourile de susţinere a orei de religie în şcoli, precum şi diverse materiale pe acest subiect. Tot pe această pagină sunt înscrise zilnic şi anunţurile de înfiinţare a noi filiale în ţară ale Asociaţiei.

Liana Stanciu, preşedinta APOR, afirmă că nu finanţează nimeni spoturile realizate pentru susţinerea orei de religie în şcoli. "Cele mai multe spoturi noi le-am făcut. Nu le finanţează nimeni. Le-am făcut pe energia noastră. Eu am avut grijă să vorbesc cu artiştii, am venit cu ideile. Ne-au ajutat şi oameni de prin agenţii. Toate sunt energie curată, nu a fost nici-o chestie de plată. Toată lumea a avut o chestie de susţinere. Nu le-am impus ce să spună, au spus ce au simţit", afirmă Liana Stanciu.

Idei şi echipă tehnică de la televiziunea Patriarhiei Române

În promourile dedicate orei de religie apar o serie de personalităţi printre care Ana Blandiana, Connect-R, Sofia Vicoveanca, Manuela Hărăbor, Dan Puric, Daniel Buzdugan, Elisabeta Lipă, Dorel Vişan sau Vlad Miriţă. "Recunosc că ştiam despre nişte oameni care au valoarea profund umană de creştini, am mers cu telefoanele aici", explică Liana Stanciu alegerea personajelor care apar în spoturile de susţinere a orei de religie în şcoli.

O parte din aceste spoturi au fost filmate cu echipă de la postul de televiziune Trinitas. "Două dintre spoturi sunt făcute împreună cu echipe tehnice de la Trinitas TV pentru care mulţumesc din suflet. Celelalte filmuleţe, confesiunile de susţinere a orei de religie, printre care cele cu maestrul Dorel Vişan, Vlad Miriţă, doamna Ana Blandiana, au fost făcute tot cu infrastructură şi camere a celor de la Trinitas. Eu m-am ocupat doar de convins oamenii, de adus. La unele am filmat şi eu, cum ar fi cel cu Daniel Buzdugan. Cel de al doilea spot, cel cu tabloul lui Ceauşescu este după o idee care a  fost generată din zona Trinitas TV", precizează Liana Stanciu.

Aceasta recunoaşte că ideea de a aduce "vedete" în aceste clipuri i-a aparţinut, motivul fiind că "românii încă mai caută idoli, pe care să îi găsească drept modele". "Românul nu mai are modele. Cele promovate de televiziunile generaliste nu sunt modele în care se regăsesc mulţi oameni. Astfel m-am gândit să caut oameni pe care îi cunosc, creştini, practicanţi, oameni care ştiu ce spun", mai spune preşedinta APOR.

Ana Blandiana: "Suntem în Europa şi Europa este născută din cultura greacă şi din povestea creştină"

Într-unul dintre clipurile care  se termină cu un sunet de ceas şi mesajul "Inscrie-ţi acum copilul la ora de religie!", apare şi poeta Ana Blandiana care afirmă că " ceea ce primeşte copilul în şcoală este informaţia. Ce înseamnă morala, credinţa, religia şi mergând după aceea la mânăstiri, la biserică, el poate să ajungă să devină un credincios".

"Spotul acesta a fost filmat vinerea trecută. A venit o echipă de la Trinitas TV. Mi-a spus că o să fie un spot care o să apară pe Trinitas. M-a mirat că nu sunt aşa mulţi oameni de cultură, mie îmi spuseseră că sunt mai mulţi. Eu oricum nu am avut nicio problemă să îmi susţin părerea. Pentru mine este, în primul rând, o chestiune de cultură generală. Ideea că un copil când intră în muzeu habar nu are de ce vede în zeci de variante ale marilor pictori un bărbat gol prins cu piroane pe o cruce mi se pare de neînchipuit. Suntem în Europa şi Europa este născută din cultura greacă şi din povestea creştină. Trebuie să o ştii ca să înţelegi', a afirmat pentru gândul Ana Blandiana. Potrivit acesteia, în mod ideal, la ora de religie elevii ar trebui să primească informaţii chiar şi sumare despre istoria religiilor, "cu focalizare pe creştinism şi ortodoxie".

Remus Cernea: În manualele de religie, o parte dintre celelalte culte religioase au fost "denigrate"

Remus Cernea, unul dintre parlamentarii care s-a declarat împotriva orei de religie, se declară dezamăgit de apariţia poetei Anei Blandiana în spoturile privind susţinerea orei de religie în şcoli. "Este o doamnă pe care o respect foarte mult şi care sunt convins că a fost atrasă într-o campanie faţă de care nu are suficientă informaţie corectă pentru că orele de religie, în aceşti 25 de ani, de foarte multe ori au alunecat spre îndoctrinarea religioasă. De foarte multe ori, copii care nu au vrut să urmeze aceste ore, au fost forţaţi să participe la ele", susţine parlamentarul, adăugând că la orele de religie se pune accent pe dogmă.

Remus Cernea mai spune că în manualele de religie, o parte dintre celelalte culte religioase au fost "denigrate". "Acest lucru este incalificabil. Cum anume aceste manuale au primit avizul Patriarhiei şi al Ministerului Educaţiei care a permis ca în România să fie promovată intoleranţa", este de părere deputatul independent.

În continuare, acesta afirmă că elevii care nu studiază ora de religie ar trebui să studieze etica. "A existat un dezinteres al Ministerului Educaţiei de a  informa, pe de o parte, elevii că au dreptul de a nu urma ora de religie. Dovadă că Ministerul se comportă de multe ori ca o simplă anexă a BOR. În cadrul Parlamentului eu propun ca elevii să aibă această alternativă de a studia etica", afirmă Remus Cernea.

Acesta este şi autorul unui proiect legislativ care prevede studierea eticii de către elevi, proiectul aflându-se în prezent pe masa Senatului care este şi for decizional în acest sens. "Eu vreau să aduc şi un amendament la legea învăţământului, prin care notele la ora de religie să fie înlocuite de calificative. De asemenea, un alt amendament ar fi dreptul elevilor de 14 ani de a decide singuri dacă vor să urmeze religia, care este prevăzută acum în codul civil. Totodată, ar trebui ca cererea pentru ora de religie să se facă în fiecare an, nu pe un ciclu de patru ani de studiu", adaugă Remus Cernea, care susţine studierea religiei în şcoli din punct de vedere cultural.

Liana Stanciu: "Modul în care se produce acum ora de religie trebuie clar ajustat şi îmbunătăţit, pentru că astfel nu s-ar fi ajuns aici"

Liana Stanciu, preşedinta APOR, recunoaşte că ora de religie ar trebui îmbunătăţită, însă, "prioritară" este acum menţinerea ei.

"Principala noastră preocupare acum este să facem ca ora de religie să rămână ca să putem îmbunătăţi pe parcurs această oră. Sunt foarte multe sugestii de îmbunătăţire şi pe toate le aşteptăm pe pagina noastră de Facebook. În acest moment este, însă, fundamental să o avem. După ce ştim că este acolo vom încerca să o îmbunătăţim. Sigur, modul în care se produce acum trebuie clar ajustat şi îmbunătăţită pentru că astfel nu s-ar fi ajuns aici", afirmă Liana Stanciu. 

În continuare, preşedinta APOR consideră că părinţii care nu şi-au înscris până la această oră copiii la ora de religie nu sunt neapărat împotrivă. "Sunt mulţi părinţi care nu ştiu, sunt foarte mulţi care refuză din cauza faptului că Ministerul Educaţiei şi şcolile le-a spus că ora de religie este obligatorie, astfel că ei nu ştiu de această cerere. Acei părinţi care nu îşi înscriu copiii până pe 6 martie nu înseamnă neapărat că sunt obligatoriu împotriva orei de religie", mai spune Liana Stanciu.

PF Daniel: Ora de religie nu poate fi înlocuită, ştiinţa legăturii cu Dumnezeu este cea mai profundă

Patriarhul Daniel a declarat, duminică, la Sfânta Liturghie că ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, fiind ştiinţa cea mai profundă, a legăturii cu Dumnezeu, iar înscrierea la această disciplină este un act de mărturisire publică a credinţei.

"Înscrierea pentru ora de Religie este un act de credinţă, de mărturisire publică a credinţei, a iubirii noastre faţă de Hristos şi a dorinţei noastre de a creşte spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinţii i-au născut şi i-au adus să fie botezaţi. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are şi datoria de a-i creşte în credinţă", a spus Preafericitul Daniel, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Sf Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală, potrivit Mediafax.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) spune că elevii care nu vor opta pentru frecventarea orei de religie pot rămâne nesupravegheaţi, iar unii profesori de religie şi-ar pierde astfel locul de muncă la jumătatea anului şcolar.

Conducerea FSLI este de părere că parlamentarii din cele două comisii de învăţământ, din Senat şi Camera Deputaţilor, împreună cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, trebuie să găsească o soluţie aplicabilă până la finalul acestui an şcolar şi una care să reglementeze statutul orei de religie începând cu anul şcolar 2015 - 2016.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că profesorii de religie care şi-ar putea pierde orele ca urmare a refuzului părinţilor de a-şi înscrie copii la această materie ”vor căuta dreptatea în justiţie”, iar dacă vor avea câştig de cauză, MEN va trebui să le achite salariile rămase neplătite.

Potrivit ministrului, la ora actuală, religia este predată în şcoli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.

Ministrul Educaţiei spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învăţământ - primar, gimnazial şi liceal, excepţie făcând anul şcolar 2015-2016, când îşi vor exprima opţiunea indiferent de anul de studiu.

Vă înscrieţi copilul la ora de religie?

Introdu numarul din imagine:

Citește și: