Biro ATTILA
68333 vizualizări 4 iul 2014

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că unul dintre cei trei oameni de afaceri care au denunţat la DNA că au fost şantajaţi de Dan Voiculescu este Octavian Creţu.

Potrivit unui profil realizat de Ziarul Financiar în 2009 Creţu era descris ca cel mai important antreprenor român din industria apelor minerale. Actionarul majoritar al Romaqua, producatorul Borsec, cu afaceri de 130 mil. euro in 2008, susţinea că intrarea pe piaţa apelor minerale a fost al doilea plan al sau de business, după ce încercarea de a prelua de la stat producatorii de medicamente Sicomed şi Biofarm a eşuat. Citeşte aici articolul integral

Aceeaşi sursă meţiona că Octavian Cretu si Nicolae Palfi sunt parteneri de afaceri. Palfi este şi el denunţător în dosarul lui Voiculescu.

Octavian Creţu a avut însă şi calitatea de martor în dosarul Zambaccian al lui Adrian Năstase în care a fost condamnat la începutul anului la 4 ani de închisoare cu executare. Numele lui Octavian Creţu este legat de infracţiunea de şantaj la adresa consulului Ioan Păun pentru care Năstase a şi fost condamnat.

Legat de infracţiunea de şantaj, potrivit rechizitoriului, aceasta s-a consumat în anul 2006, după ce procurorii au început urmărirea penală şi după ce Ioan Păun a fost audiat la DNA, declaraţia sa fiind una nefavorabilă lui Adrian Năstase. Ioan Păun a povestit ulterior, în 2009, că în 2006 a fost chemat la reşedinţa lui liderului PSD de pe strada Zambaccian. Întâlnirile aveau loc în buncărul de la subsol, o construcţie specială cu pereţi de plumb. Ioan Păun a relatat că Adrian Năstase i-ar fi cerut să declare la DNA că nu a primit 700.000 de dolari de la el şi soţia sa, ci de la Irina Jianu.

Ioan Păun a sugerat infracţiunea de şantaj cu o declaraţie în care spune că avocatul Aurel Ciobanu i-ar fi indicat că există posibilitatea ca el să fie scos din ţară pentru câţiva ani fără ca cineva să ştie. În opinia lui Păun, poziţia avocatului reprezenta o ameninţare indirectă de la familia Năstase.

În continuare, procurorii DNA spun că Adrian Năstase a continuat operaţiunea de şantajare a lui Ioan Păun. Astfel, în 2006 Năstase a insistat să se întâlnească cu Octavian Creţu, bun prieten al lui Ioan Păun. De altfel, Păun ar fi şi locuit la Creţu în perioada în care DNA efectua ancheta.

Astfel, pe 13 martie 2006, Adrian Năstase s-ar fi întâlnit cu Octavian Creţu la Parlament chiar în biroul său. La acea dată Năstase era preşedinte Camerei Deputaţilor. Octavian Creţu purta asupra sa echipament de înregistrare. Din stenograma discuţiilor reiese că Năstase încearcă să-l convingă pe Creţu să intervină la consulul Păun pentru ca acesta să-şi schimbe declaraţia dată procurorilor şi să nu mai recunoască faptul că a primit 700.000 de dolari de la el şi de la Dana Năstase. Prezentăm mai jos câteva fragmente relevante din interceptare:

N.A. (Năstase Adrian)( vorbeşte în acelaşi timp cu C .O. ): Domnu’ CREŢU, trec direct la subiect.
C.O.(Creţu Octavian): Vă rog!
N.A.: Ştiu că-l cunoaşteţi foarte bine pe PĂUN. …….……………………………………………………………………………
N.A.: Deci…ă... din păcate am vorbit cu …ă…IRINA JIANU şi …ă…Ştiţi puţin, ştiţi toată istoria poveştilor …(neinteligibil ) …
C.O.(vorbeşte în acelaşi timp cu N.A.) : Ă… Nu… Nu prea…ă… nu prea ştiu pentru că…ă…
N.A.(vorbeşte în acelaşi timp cu C.O.) : În sfârşit. Bun …(neinteligibil) …
C.O.( îl întrerupe pe N.A.) : Vedeţi, eu nu l-am întrebat pe PILU nimic. Având învedere………………………………………………………………………………
N.A.: Deci…ă…problema, problema este următoarea: …ă… IRINA JIANU a adus nişte containere pentru construcţii  ...( îşi drege vocea, apoi continuă  )… şi alte lucruri, nu ştiu ce, din…CHINA …
C.O.: Da...
N.A.: Ea spune că a plătit ea containerele…
C.O.: Da.
N.A.: Şi ei au venit la VERCON.
C.O.: Da, corect!
N.A.(vorbeşte în acelaşi timp cu C.O.) : Deci…Bun! Acum câteva zile… iar PĂUN şi -a schimbat declaraţia şi a spus că de fapt soţia mea i-a dat banii, este vorba de o sumă mai mare, că are un inventar complet pe fiecare obiect din fiecare container, schimbând complet linia de anchetă şi chestiunea asta …ă… cum să spun?- îmi creează o problemă, îmi creează o problemă de tip juridic. Poftim?
C.O.: Nu vă creează.
N.A.: Ba da.
C.O.: Nu? Vă rog să vă gândiţi…juridic! Nu vă creează nicio problemă.
N.A.: Haideţi să vedem!...........
N.A.: El a introdus o sumă care-mi creează numai probleme : patru sute cincizeci de mii de dolari, cin’ sute de mii de dolari………………………………………………………………………………
N.A.: Am înţeles. Domnu’ CREŢU, am nevoie de sprijinul dumneavoastră, totuşi, în chestiunea asta şi am să vă spun ...ă... de ce.
C.O.(vorbeşte în acelaşi timp cu N.A.) : Da. Da.
N.A.: Ştiu că aveţi o anumită autoritate asupra lui şi... ştiu că şi domnu’  ROTARU...ă... are o anumită autoritate asupra lui. Ă... el dacă avea o anumită strategie, trebuia s-o discute şi cu mine.

Procurorii spun că un fragment din stenograme este extrem de relevant pentru dovedirea şantajului. Mai precis, la un moment dat, Adrian Năstase introduce în discuţie faptul că Irina Jianu ar urma sa declare public că Ioan Păun este ofiţer sub acoperire al unui serviciu secret.

De altfel, la judecarea pe fond a procesului, avocaţii lui Adrian Năstase au încercat în reptate rânduri să acrediteze acestă idee, dar fără succes. Potrivit procurorilor, acesta este elementul central al acuzaţiei de şantaj: faptul că Năstase, prin Creţu, i-a transmis lui Păun că, dacă nu îşi schimbă declaraţia dată, va fi deconspirat ca ofiţer sub acoperire. 

Iată şi stenograma respectivă:

N.A.: Bun, ADRIAN VILĂU…ă… -cum să spun?-ştia mai puţine lucruri şi era clientu’ lui, deci el şi-a pus problema, în alţi termeni. Dar vedeţi că şi eu în condiţiile astea ...ă... am aceeaşi problemă. Şi -atunci ...ă... Deci, din acest moment... Deci, IRINA JIANU vrea să... vrea să anunţe că el i-a spus că era ofiţer sub acoperire, să ceară nu ştiu mai ce... Deci, iese un scandal şi iese o mizerie... pentru ...(neinteligibil)... de probleme...

C.O.(vorbeşte în acelaşi timp cu N.A.): În lucru’ ăsta… Deci ...ă... IRINA JIANU îşi asumă un risc foarte mare, fără... fără să aibă acoperire. Am să vă spun de ce. Deci, în... în...ă... în... într-o asemenea situaţie ...ă... problema este ...ă... imposibil de dovedit
N.A.:E-n ordine, da’ ea o să spună...
C.O.: Dacă ea spune asta ...ă... îşi pune o bombă sub fund.
N.A.:Deci, ea spune că el i -a spus chestia asta. Deci... Bun, eu vă spun! Deci, eu vă s...
C.O. (vorbeşte în acelaşi timp cu N.A.): Domnu’ Preşedinte, e bine să nu spun lucrul ăsta!
N.A.: E-n ordine! Eu…
C.O.(vorbeşte în acelaşi timp cuN.A.): Dacă face asta deschide Cutia Pandorei şi absolut nimeni şi nimic nu o va putea închide.
N.A.: E-n ordine! Dar eu vă spun numai că şi ea se simte în aceeaşi situaţie tot cu „ori-ori”. Pentru că ea a făcut nişte declaraţii, şi-a asumat nişte lucruri… Ea şi le-a asumat, că erau banii ei, că a făcut nişte lucruri... Pentru ce trebuia să vină el să spună: „Dom’le sunt, nu sunt…?” Deci, el trebuia să... Nimeni n-a spu... El nu ştia nimic de documente, el le-a pus într-un plic şi le-a trimis. Asta era declaraţia lui şi  n-avea nici un fel de problemă! Deci, ea-şi asumase această chestiune, însă a fost ideea lui. E o idee tâmpită de-altfel, cu... Şi erau acolo obiecte de construcţii destul de multe… Or, el vine acuma şi spune: „Nu, domn’e! Uite pe fiecare container ce este şi vă aduc eu notiţele mele. Şi vă aduc şi scris de DANA NĂSTASE şi vă spun că şi bani... veniţi ...ă... daţi de… DANA şi de ADRIAN NĂSTASE.” Deci, asta a fost declaraţia lui, ultima! Deci, el a... a introdus nişte elemente noi de foarte mare dificultate şi la un nivel, pentru că până acuma se discuta de o sută de mii materiale din containere, îi pune într-o situaţie delicată pe cei de la vamă, de la BACĂU… Ăştia spuneau: „Domn’e, asta am primit, asta există aici!” Deci, nu era nici un fel de problemă!
C.O.: Nu ştiu. Ă...ă... sincer să fiu îmi spuneţi nişte lucruri noi pe care eu nu le cunosc şi pe care...

Adrian Năstase a avut două discuţii interceptate ambiental de procurori. În ambele discuţii Năstase încerca să-l determine pe Octavian Creţu să-l facă pe Păun să îşi schimbe poziţia şi declaraţia dată procurorilor.

Octavian Creţu, vicepreşedinte PC

Mai multe publicaţii au relatat că Octavian Creţu a fost chiar şi vicepreşedinte al Partidului Conservator. "Omul de afaceri Octavian Cretu este, din noiembrie 2005, vicepreşedinte al Partidului Conservator. El s-a lansat în afaceri in 1993, cand a preluat de la FPS pachetul majoritar de acţiuni de la Comchim SA, firma unde deţinea funcţia de director general ", nota portalul 9am.ro în 2006.

Informaţia a fost publicată şi de Jurnalul Naţional care a menţionat următoarele: "Conform unei note din dosar, Adrian Vilau s-a prezentat intr-o zi la DNA si a cerut procurorilor sa se intalneasca cu Octavian Cretu, vicepresedinte PC, patron la Borsec si posibil ex-ofiter sub acoperire. "

Citește și: