25427 vizualizări 19 iul 2013

Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, vineri dimineaţă, anunţă purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând că nu se pot oferi în acest moment informaţii suplimentare şi menţionând că preşedintele Băsescu mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în operaţiune.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a precizat, pentru MEDIAFAX, că Omar Hayssam se află în acest moment în arestul Poliţiei Române, fiind predat poliţiştilor la ora 6.40.

"Omar Hayssam se află în acest moment pe teritoriul României, în arestul Poliţiei. El a fost predat poliţiştilor români la ora 6.40", a menţionat Oprea.

"În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak stabilită de instanţele româneşti este rezultatul unor activităţi complexe desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român", afirmă purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu într-un comunicat de presă intitulat "Aducerea în România a domnului Omar Hayssam".

De asemenea, el subliniază că detalii suplimentare privind acest subiect nu pot fi prezentate presei.

"Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice", se arată în comunicatul purtătorului de cuvânt.

Totodată, sunt menţionate şi mulţumirile şefului statului pentru instituţiile statului şi ofiţerii de poliţie care "timp de mai bine de 5 ani au urmărit cu tenacitate" aducerea în ţară a lui Hayssam.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, mulţumeşte instituţiilor şi ofiţerilor implicaţi în această amplă operaţiune, care, timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate să-l aducă în ţară pe domnul Omar Hayssam pentru ispăşirea pedepsei", se mai afirmă în comunicatul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Hayssam Omar este un om de afaceri sirian cu cetăţenie română născut în 1963 în Siria. Conform afirmaţiilor autorităEl a fost implicat în criza jurnaliştilor români răpiţi în Irak în aprilie-mai 2005. Pe data de 13 iunie 2007 a fost condamnat de judecătoria competentă din România la pedeapsa maximă de 20 de ani de puşcărie şi la o despăgubire de câte 2 milioane de lire pentru fiecare dintre cei trei jurnalişti răpiţi în Irak în 2005.

Un subiect controversat a fost cel legat de modul în care Omar Hayssam a părăsit România. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că acesta a plecat din ţară într-o navă care transporta oi, iar Omar Hayssam a spus că de fapt a plecat din ţară "ca un domn", prin aeroport, fără probleme.

Citește și: