10 vizualizări 11 sep 2006
Noile modificari aduse legislatiei penale si rutiere sunt la fel de permisive pentru criminalii de pe drumurile publice. Pe de o parte, sanctiunile pentru cei care incalca legea au ramas neschimbate, uciderea uneia sau mai multor persoane de catre un sofer vitezoman fiind pedepsita - conform practicii judiciare din Romania - cu inchisoarea cu suspendare, care de regula variaza de la unu la trei ani. In plus, toate decretele-lege de gratiere a pedepselor pentru anumite infractiuni - si care sunt date de obicei la un interval de patru sau cinci ani, adica de catre fiecare guvernare - au inclus uciderea din culpa pe lista faptelor penale care au beneficiat de clementa legiuitorului. Pe de alta parte, aceeasi legislatie penala si rutiera este extrem de deficitara la capitolul referitor la obligatiile ce revin autoritatilor in domeniul sigurantei circulatiei rutiere: drumuri publice care nu sunt iluminate pe timp de noapte, amplasarea necorespunzatoare a semnelor de circulatie, gropile de pe strazi etc. Carmen Paunescu, Dan Pascariu, Ioan Amarie, Cristian Bernevig au scapat fara nici o zi de puscarie In continuare, vom prezenta doar cateva cazuri de accidente de circulatie - pe cat de celebre, pe atat de dramatice - in urma carora vieti omenesti au fost curmate, iar autorii acestor crime au scapat fara nici macar o zi de puscarie. In iulie 2004, Carmen Paunescu, sotia senatorului Adrian Paunescu, a ucis trei persoane, in timp ce a incercat sa depaseasca mai multe autoturisme care circulau in aceeasi directie, intrand astfel pe contrasens si lovind o Dacie. Pentru cele trei vieti curmate, Carmen Paunescu a primit o pedepsa de 3,5 ani inchisoare cu suspendare. Bancherul Dan Pascariu a fost si mai norocos: el a primit doar un an de inchisoare cu suspendare, desi a omorat doi oameni si a ranit inca alte trei persoane. In plus, pedepsele pentru faptele penale comise de Dan Pascariu in decembrie 2001, au fost gratiate prin decretul-lege din 2002, care includea si uciderea si vatamarea corporala din culpa. Ca sa nu mai amintim de cazuri si mai "fericite", cum ar fi cel al fostului procuror general al PNA, Ioan Amarie, care in anul 1994 a omorat o femeie, dar care a fost scos de sub urmarirea penala pentru ca "soferul a fost in imposibilitatea de a observa intentia victimei, din cauza obturarii campului vizual". Seria dramelor petrecute pe drumurile publice este insa foarte lunga. Colonelul Cristian Bernevig, fostul sef al Directiei de Informatii Militare a Armatei, a omorat cinci oameni, iar Curtea Militara de Apel a considerat ca trei ani de inchisoare cu suspendare este o pedepsa suficienta. Teo Peter si Cristian Nemescu - ultimele victime ale unor accidente similare Teo Peter, basistul formatiei Compact, a fost omorat tot intr-un accident de circulatie, dar autorul faptei - sergentul american Christopher VanGoethem - a fost scos basma curata de catre autoritatile americane. In fine, ultimul accident tragic care a retinut atentia opiniei publice si a autoritatilor - si acesta pentru ca autorul este un cetatean strain iar una dintre victime a fost cunoscutul regizor Cristian Nemescu - s-a petrecut luna trecuta in Bucuresti. Cetateanul englez Ali Imran, aflat acum in arest pentru uciderea din culpa a trei persoane, va scapa cel mai probabil tot cu o pedepsa cu inchisoarea cu suspendare pentru ca fapta sa a fost comisa dupa tipicul celor relatate anterior si pentru ca aceasta este practica judiciara din Romania.

Citește și: