97 vizualizări 27 mar 2013

Procurorii DIICOT au cerut arestarea a opt persoane din Jibou, judeţul Sălaj, acuzate că au dat împrumuturi cu camătă, cu dobânzi de 100% pe lună, banii fiind recuperaţi de la cei care nu puteau să plătească din alocaţii pentru copii, pensii de handicap şi alte ajutoare sociale.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sălaj, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, au destructurat un grup infracţional organizat acuzat de cămătărie şi şantaj.

"Gruparea era constituită pe criterii de tip etnic şi familial, inculpaţii fiind cetăţeni români de etnie romă, între aceştia existând relaţii de rudenie de gradele I sau II", se arată într-un comunicat de presă al DIICOT remis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Anchetatorii au stabilit că membrii grupării au acordat împrumuturi cu camătă unor persoane de din oraşului Jibou, judeţul Sălaj, pentru care au perceput dobânzi de 100% pe lună.

Procurorii DIICOT au identificat până la acest moment 80 de persoane, victime ale grupului de crimă organizată.

"Sumele de bani împrumutate şi dobânzile pretinse erau recuperate prin ameninţări şi acte de violenţă, îndreptate atât împotriva debitorilor cât şi a familiilor acestora", au precizat procurorii.

În situaţia în care victimele nu reuşeau să plătească dobânzile aferente, acestea erau obligate să semneze procuri notariale prin care renunţau în favoarea membrilor grupării la alocaţiile de stat pentru copii minori, alocaţiile pentru persoane aflate în plasament sau în întreţinere, la pensiile de handicap, precum şi alte ajutoare sociale, au mai stabilit anchetatori.

Sumele de bani erau recuperate de către membrii grupării cu ajutorul a doi funcţionari de la Oficiul Poştal Jibou, care îi informau despre data la care se fac plăţile şi le remiteau sumele de bani, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu. Membrii grupării le prezentau funcţionarilor poştali actele de identitate originale sau în copie reţinute ilegal de la persoanele cărora le acordau împrumuturile.

"Cu titlu de exemplu, dintre metodele utilizate de către inculpaţi se remarcă aceea a racolării femeilor însărcinate cărora li se ofereau sume de bani pentru copilul nenăscut, banii urmând a fi recuperaţi din indemnizaţia de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de doi ani", au precizat procurorii.

Membrii grupării au obţinut astfel importante sume de bani, autoturisme de lux şi chiar imobile, pe care victimele, în urma ameninţărilor cu moartea şi a actelor repetate de violenţă, erau obligate să le cedeze în favoarea acestora.

La 26 martie, procurorii DIICOT au prins în flagrant delict, în zona Oficiului Poştal din Jibou, patru inculpaţi în momentul în care ridicau ilegal 3.529 de lei, reprezentând ajutoare sociale.

Procurorii DIICOT au cerut Judecătoriei Zalău arestarea preventivă a opt membri ai grupării de cămătărie şi şantaj.

În urma percheziţiilor făcute la 11 locuinţe ale membrilor grupării au fost ridicate mijloace de probă şi sume de bani.

Cercetările în această cauză au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, SCCO Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.

Citește și: