Gandul
387 vizualizări 13 iul 2019

Anunţul a fost făcut de primarul interimar al Aradului, Călin Bibarţ. Camerele vor fi ataşate de uniformele poliţiştilor şi vor putea fi folosite de aceştia pentru a înregistra discuţiile dintre oamenii legii şi cetăţeni. Aceştia vor fi informaţi de la bun început că urmează să fie înregistraţi atât audio, cât şi video, potrivit Aradon.ro.

„Toate aceste Înregistrări vor fi corelate cu procesele verbale întocmite, având dublu scop: pe de o parte vor fi eliminate discuţiile că poliţiştii noştri fac abuzuri, iar pe de altă parte vom vedea ce se întâmplă la momentul respectiv în relaţia cu cetăţenii. Întrucât avem convingerea că aceste dispozitive vor fi eficiente ne propunem ca la prima rectificare să alocăm fonduri pentru achiziţionarea a încă 40 de dispozitive de acest gen. Mizăm în primul rând pe efectul psihologic al acestora, în sensul că suntem siguri că dialogul dintre poliţişti şi cetăţeni va decurge într-o manieră mai civilizată, aşa cum este, de altfel, şi normal”, a explicat primarul.

Înregistrările audio/video vor putea fi stocate timp de şase luni şi vor putea constitui mijloace de probă legală la cererea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată sau vor putea servi la clarificarea situaţiilor în care se reclamă o prestaţie deficitară din partea agenţilor Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad.

Foto: Captură din video YouTube


 

Citește și: