Ana Petrescu
Mediafax
38 vizualizări joi, 11:27

„În şedinţa de guvern de astăzi, la propunerea AEP a fost adoptat un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, modificarea legii 208/2015 privind alegerea senatului şi Cdep, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea AEP precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru preşedintele României din anul 2019”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

El a precizat şi care sunt modificările adoptate prin OUG:

„Printre aspectele propuse spre reglementare prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă se numără stabilirea datei de 15 septembrie 2019, termen limită pentru înregistrarea cetăţenilor români cu drept de vot din străinătate ca alegător prin corespondenţă, respectiv ca aelgători într-o secţie de votare organizată în străinătate Sunt regelemntări privind modul înc are sunt desemnaţi preşedinţii birourilor electorale de al secţiiel de votare din străinătate şi locţiitorii acestora. Termenele la care se faca aceste numiri, de exemplu cu 45 de zile înaintea primei zi de vot în străinătate. Sun câteva obligaţii pentru preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din străinătate, locţiitorul şi membrii biroului. De asemenea sunt transmise informaţii cu privire la modul în care vor fi remunerate aceste persoane”, a adăugat Nelu Barbu.

 

Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

Ştirea iniţială

Viorica Dăncilă a anunţat că Executivul adoptă, joi, o OUG care vizează extinderea termenului de înscriere la vot al românilor din străinătate, de la 11 la 15 septembrie. Premierul a precizat că actul normativ prevede şi măsuri care asigură cadrul legal privind preşedinţii birourilor electorale.

„Astăzi (joi - n.r.) vom adopta măsuri pentru a asigura cetăţenilor români din diaspora dreptul la vot şi o mai bună organizare a alegerilor care vor avea loc în această toamnă. Modificăm termenul limită pentru înregistrarea cetăţenilor români cu drept de vot în străinătate ca alegători prin corespondenţă, respectiv ca alegători la o secţie de votare organizată în străinătate. Acest termen va fi extins până la 15 septembrie pentru a da posibilitatea cât mai multor români din afara graniţelor ţării să se înscrie în registrul electoral pentru alegerile prezidenţiale din acest an”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern de joi.

Prim-ministrul a mai spus că ordonanţa de urgenţă include măsuri cu privire la preşedinţii birourilor electorale precum şi pentru plata indemnizaţiilor membrilor din secţiile de votare.

„Pentru o bună organizare a scrutinului din această toamnă, ordonanţa de urgenţă pe care o adoptăm include şi măsuri privind desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor votare din străinătate, atribuţiile acestora şi asigurăm cadrul legal pentru plata tuturor indemnizaţiilor membrilor birourilor de votare”, a conchis Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că AEP a decis să menţină aplicaţia de înregistrare deschisă.

Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

Citește și: