117 vizualizări 30 mai 2019

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, îl va primi vineri, 31 mai a.c., pe Sanctitatea Sa Papa Francisc la Palatul Cotroceni. Vizita Apostolică în ţara noastră are loc în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Vizita de stat a Sanctităţii Sale se desfăşoară la invitaţia Preşedintelui Klaus Iohannis, care a adresat această invitaţie în luna mai 2015, cu ocazia aniversării unui sfert de veac de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun. Ulterior, în martie 2017, invitaţia a fost reînnoită prin scrisoarea transmisă de către Preşedintele României Sanctităţii Sale”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis Mediafax joi.

La sosirea în România, Papa Francisc va fi întâmpinat de către preşedintele Klaus Iohannis la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, la ora 11:25, urmând ca ceremonia oficială de primire la Palatul Cotroceni să aibă loc la ora 12:05.

Preşedintele român şi Sanctitatea Sa Papa Francisc vor avea convorbiri tête-à-tête, iar începând cu ora 13:05, în Sala Unirii, se va desfăşura întâlnirea cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi corpul diplomatic.

Cu această ocazie, în prezenţa a aproximativ 400 de invitaţi, preşedintele Klaus Iohannis şi Sanctitatea Sa vor susţine discursuri.

„Preşedintele României apreciază că vizita Papei Francisc în România este un prilej fericit de a aduce laolaltă credincioşii creştini ortodocşi, romano-catolici şi greco-catolici. Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis va fi alături de Sanctitatea Sa la câte o ceremonie religioasă dedicată fiecărui cult”, potrivit sursei citate.

Vineri, începând cu ora 17:00, preşedintele Klaus Iohannis va participa la ceremonia Bisericii Ortodoxe Române de la Catedrala Naţională.

Ulterior, începând cu ora 17.55, şeful de stat român va fi prezent la liturghia romano-catolică de la Catedrala Sfântul Iosif.

De asemenea, duminică, preşedintele Klaus Iohannis va merge la Blaj, unde, pe Câmpia Libertăţii se va ţine liturghia greco-catolică şi va avea loc ceremonia de beatificare a şapte Episcopi greco-catolici martiri.

CNAB: La Aeroportul Henri Coandă vor fi aplicate măsuri speciale de securitate, de vizita Papei 

În zilele de 31 mai şi 1 iunie, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti vor fi puse în aplicare măsuri speciale de securitate, cu ocazia vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc la Bucureşti, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

În aceste condiţii, precizează reprezentanţii CNAB, sunt posibile aglomerări pe fluxurile auto către aeroport, în zona terminalelor şi pe fluxul de ieşire din aeroport.

„Recomandăm pasagerilor, însoţitorilor acestora, precum şi tuturor celorlalţi vizitatori ai aeroportului Henri Coandă să îşi asigure o rezervă de timp suficientă atât în dimineaţa zilei de vineri, 31 mai, cât şi în cea a zilei de sâmbătă, 1 iunie. Personalul CN Aeroporturi Bucureşti şi al colaboratorilor (instituţii ale statului - SRI, poliţie transporturi, poliţie de frontieră, vamă - companii aeriene, agenţi de handling etc.) va depune toate eforturile în vederea asigurării condiţiilor pentru un tranzit fluent al pasagerilor prin aeroport”, potrivit sursei citate.

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie şi va fi prezent la Bucureşti, Iaşi, Blaj şi Şumuleu Ciuc.

Potrivit programului, Sfântul Părinte pleacă de la Roma vineri, 31 mai a.c., la ora 8.10 de pe aeroportul Roma – Fiumicino cu direcţia Bucureşti – Otopeni, unde urmează să ajungă la ora 11.30. După primirea oficială de la aeroport, Papa merge la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita la preşedintele României şi întâlnirea cu premierul. La ora 13.00, la Palatul Cotroceni, pontiful prezintă primul discurs al vizitei în cadrul întâlnirii cu autorităţile, reprezentanţii societăţii civile şi membrii Corpului Diplomatic.

La 15.45, Papa Francisc va merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întrevederea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în faţa căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei. Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru. Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala „Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.

Vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc se va încheia duminică, 2 iunie, ora 17:30, cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.

 

Citește și: