291 vizualizări 12 mai 2010

Patriarhia Română consideră că lăcaşurile de cult aflate în construcţie trebuie finalizate, în ciuda crizei economico-financiare care afectează România. Reprezentanţii acesteia spun că vom depăşi impasul prin construirea de biserici pentru sporirea credinţei.

"Considerăm înşelătoare opinia conform căreia trebuie făcute economii, inclusiv prin sistarea lucrărilor la lăcaşurile de cult aflate în construcţie, deoarece prin edificarea unui lăcaş de cult se întăreşte solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, care permite oamenilor să depăşească orice fel de criză, fără să se «autodemoleze», ajungând la deznădejde sau la dezumanizare", se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române, potrivit NewsIn.

Criza financiar-economică actuală este rezultatul unei profunde crize spirituale şi morale care poate fi depăşită "prin sporirea credinţei, a rugăciunii şi cooperării pentru a finaliza un lăcaş de cult", cred reprezentanţii bisericii.

"În legătură cu unele opinii exprimate în presă şi în anumite medii, prin care, în contextual crizei, nu ar mai fi necesară continuarea lucrărilor de execuţie a lăcaşurilor de cult aflate în construcţie, Patriarhia Română apreciază că toate lăcaşurile de cult aflate în diferite stadii de construcţie, ca şi cele care urmează să fie construite, trebuie finalizate, chiar dacă România se confruntă cu o severă criză economico-financiară, iar ritmul construcţiei va fi mai lent", se mai arată în comunicat.

Potrivit reprezentanţii Bisericii, lucrările de construcţie aflate în desfăşurare şi începerea altora asigură noi locuri de muncă. Aceştia spun că pe lângă majoritatea lăcaşurilor de cult aflate în construcţie vor funcţiona centre social-filantropice care vor ajuta copiii, bătrânii şi alte categorii defavorizate.

Citește și: