Mihaela Gradinaru - Mediafax
Andreea Unturica - Mediafax
17675 vizualizări 11 dec 2015

Procurorii anticorupţie au emis, vineri seară, după aproape şapte ore de audieri, ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele prinţului Paul, care a venit la DNA, în cursul dimineţii, însoţit doar de către avocatul său, nu şi de prinţesa Lia, transmite corespondentul MEDIAFAX.Totodată, procurorii DNA Braşov  l-au pus sub control judiciar, în acelaşi dosar şi pe  preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole, Gheorghe Sin.Acesta a fost inculpate pentru că Institutul pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, fostul proprietar al terenului revendicat illegal, este în subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole.

Înainte să intre în sediul DNA Braşov, prinţul Paul a fost întrebat de către jurnalişti dacă se simte bine, însă el nu a a răspuns, ci a făcut doar un gest prin care a transmis că nu prea bine.

Reţinerea acestuia a avut loc la scurt timp după ce Curtea de Apel Braşov a decis plasarea în arest la domiciliu a omului de afaceri Remus Truică şi a avocatului Robert Roşu, precum şi controlul judiciar pentru 60 de zile în cazul lui Dan Andronic, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu.

Prinţul Paul a ajuns la DNA Braşov, vineri, în jurul orei 10.10, la scurt timp la sediul instituţiei venind, fără să fie citat sau chemat de către procurori, şi Andrei Hrebenciuc, trimis în judecată în dosarul privind retrocedarea unor păduri, alături de tatăl său, Viorel Hrebenciuc, şi de alte persoane.

Omul de afaceri Remus Truică a declarat, vineri, înainte ca instanţa să decidă dacă îl arestează sau nu, că nu a beneficiat de niciun teren, că nu a luat niciun procent şi că nu mai ştie din 2010 ce face prinţul Paul, precizând că DNA trebuie să demonstreze acuzaţiile pe care i le aduce.

Remus Truică a spus, răspunzând unor întrebări privind acuzaţiile pe care i le aduc procurorii DNA în dosarul vizând retrocedările ilegale de terenuri, că el nu a beneficiat de niciun teren şi nici nu a primit vreo sumă din procentele care ar fi fost cerute în schimbul intervenţiilor pentru restituirea unor proprietăţi, care, conform procurorilor, ar fi fost între 50 şi 80.

Omul de afaceri a precizat că este dreptul procurorilor să formuleze orice acuzaţie, însă şi el are dreptul să se apere şi să le demonteze.

"Eu nu am intrat în posesia niciunui teren şi nu am primit nici 5, nici 1, nici 12 la sută, niciun procent. O companie a semnat un contract de cesiune de drepturi litigioase cu prinţul Paul. (...). Am fost partener minoritar (n.r. - în companie)", a afirmat Truică.

Acesta a adăugat că din 2010 nu mai ştie ce face prinţul Paul, şi nici nu vrea să mai ştie.

Şedinţa în care Curtea de Apel Braşov a luat în discuţie propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a omului de afaceri Remus Truică, a directorului general al cotidianului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, a avocatului Robert Roşu, a fostului consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu, Marius Marcovici, şi a omului de afaceri Claudiu Mateescu, director general al dezvoltatorului imobiliar Impact, s-a încheiat joi noapte, în jurul orei 2.30, după mai bine de zece ore, decizia rămânând în pronunţare.

Întrucât ordonanţele de reţinere ale celor cinci persoane vizate în acest dosar au expirat, aceştia au fost lăsaţi să plece.

Remus Truică, Dan Andronic, Robert Roşu, Marius Marcovici şi Claudiu Mateescu au fost reţinuţi, miercuri noapte, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro, iar joi după-amiază au fost prezentaţi Curţii de Apel Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a omului de afaceri Remus Truică pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare a banilor, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, a lui Dan Cătălin Andronic, jurnalist şi consultant politic, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă, a lui Robert Mihăiţă Roşu, avocat partener în cadrul unei case de avocatură, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălarea banilor şi complicitate la abuz în serviciu, a lui Marius Andrei Marcovici, administrator al unei societăţi comerciale şi consilier, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor, dar şi a lui Claudiu Lucian Mateescu, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2006, Remus Truică, Robert Mihăiţă Roşu şi alte persoane au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare şi traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici.

La acest grup infracţional au aderat, în anul 2007, Dan Andronic şi Marius Marcovici, iar în 2011 şi Claudiu Mateescu.

Potrivit anchetatorilor, rolul lui Remus Truică în cadrul grupului a fost ”esenţial, în sensul că persoana, reputaţia şi susţinerile acestuia au fost determinante în convingerea persoanei interesate pentru cumpărarea influenţei, Truică cerând în schimbul traficului de influenţă între 50-80% din fiecare bun obţinut, iar prejudiciul în acest caz depăşind 135 de milioane de euro.

Conform referatului procurorilor de arestare preventivă a acestora, în acelaşi dosar al retrocedărilor ilegale mai apar miliardarul israelian Benjamin Steinmetz şi consultanţii Tal Silberstein şi Shimon Sheves, acesta din urmă fiind şeful de cabinet al fostului premier israelian Yizhak Rabin.

Potrivit aceluiaşi referat, Benjamin Steinmetz controlează compania Beny Steinmetz Group (BSG), având o avere estimată de Forbes la 3,6 miliarde de dolari. El a intrat în afaceri, în România, în anul 2000, în domeniul imobiliar, fiind asociat cu Remus Truică.

Miercuri, procurorii DNA Braşov au făcut percheziţii la casa omului de afaceri Remus Truică, de unde au fost ridicate mai multe documente, dar şi la locuinţa şi la o casă de vacanţă a lui Dan Andronic, asociatul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, care editeaza publicaţiile Evenimentul Zilei şi Capital, şi directorul general al cotidianului Evenimentul Zilei.

Ancheta penală a DNA Braşov vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2006 - 2015. În această cauză, procurorii au făcut nouă percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele mai multor persoane.

Prinţul Paul şi soţia sa, prinţesa Lia, au fost citaţi, miercuri, la DNA Braşov, pentru a da declaraţii în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, însă în drum spre Braşov prinţului i s-a făcut rău şi a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, fiind externat joi.

Numele prinţului Paul a fost menţionat şi în dosarul în care sunt acuzaţi Viorel Hrebenciuc, Andrei Hrebenciuc, Ioan Adam, Paltin Sturdza şi Dan Bengescu, pentru retrocedare ilegală de păduri.

Dan Bengescu îi spunea lui Andrei Hrebenciuc că prinţul Paul are "o jenă financiară foarte puternică", într-o discuţie telefonică interceptată de către procurori. Imediat după această discuţie, Andrei Hrebenciuc l-a sunat pe Viorel Hrebenciuc, solicitându-i să-l ajute financiar pe Prinţul Paul, arătau procurorii DNA.

Într-un alt document al anchetatorilor se arăta că Viorel Hrebenciuc şi alţi inculpaţi din dosarul retrocedărilor, acceptând promisiunea unor foloase materiale, le-au promis prinţului Paul şi prinţesei Lia că vor interveni pe lângă autorităţi pentru ca aceştia să obţină mai multe terenuri şi clădiri.

Prinţul Paul şi prinţesa Lia au fost audiaţi, în 15 octombrie 2014, la DNA Braşov, nefiind puşi sub urmărire.

Anchetatorii mai arătau că, începând din 2013, folosindu-se de influenţa politică a lui Viorel Hrebenciuc, atunci deputat PSD, Dan Bengescu, Sorin Iacob şi Ioan Adam au acţionat în mod coordonat pentru a facilita dobândirea în mod injust de proprietăţi imobiliare (prin reconstituirea dreptului de proprietate sau prin retrocedări de imobile) de către diferite persoane, printre care Paltin Gheorghe Sturdza şi Paul Lambrino.

Citește și: